Ministrul Kanchana Wijesekera din statul insular cu 22 de milioane de locuitori din Oceanul Indian nu poate spune cu exactitate când vor fi reluate importurile de benzină și motorină și îi îndeamnă pe șoferi să nu mai stea la coadă pentru combustibil.

Oficialul le-a cerut scuze șoferilor și a explicat sâmbătă că încărcăturile de petrol care trebuiau să ajungă în țară săptămâna trecută nu au venit, iar cele programate să sosească săptămâna viitoare nu vor ajunge din motive „bancare și logistice”.

Astfel, compania de stat Ceylon Petroleum Corporation (CPC) a anunțat duminică, 26 iunie, că a crescut prețul motorinei cu 15%, până la 460 de rupii (1,27 dolari) pe litru, în timp ce benzina s-a scumpit cu 22% până la 550 de rupii (1,52 dolari) pentru un litru.

În aceste condiții, rezervele limitate de combustibil vor fi distribuite spre câteva de stații din țară.

Transportul public și generarea de energie vor avea prioritate, a adăugat Wijesekera.

Guvernul a închis instituțiile de stat neesențiale precum și școlile timp de două săptămâni pentru a reduce naveta din cauza crizei energetice, iar mai multe spitale au raportat o scădere bruscă a prezenței personalului medical din cauza penuriei de combustibil.

Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea
Recomandări
Castelul Peleș a ajuns o ruină în proptele. Casa Regală și Ministerul Culturii negociază molcom cine să rezolve problema care accelerează degradarea

Săptămâna trecută, forțele de ordine au deschis focul pentru a înăbuși revoltele izbucnite la o stație de combustibil din Visuvamadu, la 365 km nord de capitala Colombo. Poliția a declarat că patru civili și trei soldați au fost răniți când armata a folosit muniție reală pentru a opri violențele provocate de agravarea crizei economice.

Economia noastră se confruntă cu un colaps total. Trecem printr-o situație mult mai gravă, dincolo de simpla penurie de combustibil, gaz, electricitate și alimente.

Ranil Wickremesinghe, prim-ministrul din Sri Lanka:

Sri Lanka are o datorie externă de 51 de miliarde de dolari, guvernul anunțând că negociază cu Fondul Monetar Internațional pentru o posibilă salvare.

Ambasada SUA din Colombo s-a angajat să ofere o finanțare de 158,75 milioane de dolari, în timp ce ONU a lansat un apel de urgență pentru a strânge 47 de milioane de dolari pentru cele mai vulnerabile segmente ale populației.

Foto: Profimedia

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
Știrileprotv.ro
Ce purtau militarii nord-coreeni văzuți la Donețk. Șeful spionilor de la Phenian, oferit și el Rusiei
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
FANATIK.RO
Alina Bădic anunță vorbele de care trebuie să vă feriți toată viața. Pot avea puterea unui blestem
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
GSP.RO
Sorin Cârțu a spus cât are pensie: „După 45 de ani de fotbal...” + Și-a adus aminte: „Aveam 900.000 de lei în CEC la Revoluție. Știți ce am făcut instant cu ei?”
Orașul surpriză din România care a luat fața Bucureștiului. Are cel mai mare buget din țară, se construiește pe bandă rulantă și în fiecare zi apar alte locuri de muncă. Obiectivul este să devină localitatea nr. 1 din țară în materie de calitate a vieții și oraș de referință în UE

Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Unica.ro
Alina Sorescu, 'regina Halloween-ului' din România! Incredibil cum s-a costumat artista și ce machiaj și-a făcut! FOTO
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Observatornews.ro
Manelistul Bogdan Mocanu ar fi acceptat "sume mari" pentru a-l promova pe pro-rusul Alexandr Stoianoglo. A şters clipul în care îl laudă încontinuu
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor
HOROSCOP
Horoscop 2 noiembrie 2024. Săgetătorii au șansa de a observa cât de mult contează gândurile cărora le permit să se deruleze prin mintea lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI