UPDATE 13:45 / Managerul unității spitalicești, dr. Bogdan Nica, susține că face demersuri pentru a rezolva situația. „Am publicat un anunț pentru 8 posturi în ultimul număr din Viața Medicală, numărul 27, cel apărut vineri, 8 iulie”.
Dr. Nica susține că problemele există și în alte județe, iar doctorii preferă posturi în București.
Spitalul Județean de Urgență Ploiești a fost grav afectat în mai, când patru medici și-au dat demisia la începutul lunii.
Dr. Bogdan Nica, managerul instituției, confirma problemele și spunea că va anunța punerea la concurs a posturilor pentru secția deja epuizată.
Din mai și până acum, spitalul a avut de-a face și cu un control decis de Instituția Prefectului din Prahova. Libertatea s-a interesat de rezultatele acestuia chiar la prefectul Virgiliu-Daniel Nanu, însă acesta declara, luna trecută, că abia primise concluziile și nu poate comunica încă nimic presei.
Ce s-a întâmplat la Ploiești în ultimele două luni? A fost angajat un singur medic în secția rămasă fără patru oameni.
Iar tabelul de gărzi are în continuare goluri.
11 zile din tabel sunt goale
Pe 21 iunie, un document al spitalului arăta că a fost admis un medic pentru „1 post cu normă întreagă de medic în specialitatea cardiologie la secția Cardiologie”.
Medicul este și singurul care completează tabelul de gărzi în luna iulie, una în care 11 zile (6, 8, 13, 15, 18, 21, 22, 25, 27, 29, 31) apar fără medic de gardă.
Cei 5 medici din secție împart restul datelor.
„În organigramă ar trebui să fie 14 medici”, susțin sursele ziarului Libertatea. „10 dintre medici să fie pe secție, iar 4 dintre medici să fie la Terapie Intensivă coronarieni, care ține tot de Cardiologie”, adaugă acestea.
Deservește 800.000 de oameni
Spitalul Județean de Urgență Ploiești este cea mai importantă unitate spitalicească din județul Prahova.
Cu 1.160 de paturi în spitalizare continuă, 39 de paturi pentru spitalizare de zi, 27 de specialități în ambulatoriul de specialitate al spitalului, este cel mai mare spital din județul Prahova, deservind 800.000 de oameni, conform site-ului oficial.
Spitalul își desfășoară activitatea în 4 locații, plus la secția externă boli infecțioase.
1974 e anul în care a fost fondat Spitalul Județean de Urgență Ploiești.
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!