Anatolie Macovei este șeful direcției a șasea din Inspectoratul Național de Investigație, iar ieri a anunțat că va urma ordinele primite de la noul șef al Poliției, Gheorghe Bălan, desemnat de către guvernul Sandu.
După percheziția de dimineață, despre care Macovei susține că a fost făcut de mascați, colonelul a anunțat că angajații direcției au fost suspendați din funcție.
La fața locului a ajuns și Andrei Năstase, vicepremier și ministrul de Interne în guvernul Sandu, însă nu a fost lăsat să intre în clădirea în care a avut loc percheziția care survine a doua zi după anunțul făcut de Anatolie Macovei.
„Din partea mea și a colegilor mei, vă anunț că noi recunoaștem noul Guvern, Guvernul condus de Maia Sandu. Facem apel către toți colegii să ne urmeze exemplul ca să evităm ciocniri, dezordine în masă, altercații și să menținem ordinea publică”, a declarat, ieri, Anatolie Macovei.
Întrebat care este poziția colegilor din alte subdiviziuni ale Poliției, Anatolie Macovei a declarat că „în foarte scurt timp o sa auziți și glasul lor, în foarte scurt timp”. „Suntem hotărâți, pentru că în ultima perioadă am observat nedreptăți în societate. Toți părinții sunt plecați, rude, frați și am decis să punem aportul la schimbarea societății”, a declarat unul dintre polițiștii prezenți.