Criza diplomatică din Golf | Tot ce trebuie să știi despre tensiunile dintre statele arabe
Omul de afaceri plănuiește ca cele 4.000 de vaci să fie transportate cu avionul, aceasta fiind cea mai mare încercare de a transporta o turmă pe calea aeriană. Vor fi necesare 60 de zboruri pentru ca vacile să ajungă în țara arabă.
Arabia Saudită și aliații săi au rupt relațiile diplomatice și economice cu Qatar pe 5 iunie, acuzând Doha că susține terorismul. Decizia afectează grav populația, în contextul în care Qatarul depinde de transporturile de alimente pe uscat. Mai precis, majoritatea produselor lactate proveneau din Arabia Saudită. Blocada Qatarului a început să aibă efecte, însă Iranul a sărit în ajutorul țării, trimițând cinci avioane cu legume.
„Până acum, cinci avioane care transportă produse alimentare perisabile, cum ar fi fructele și legumele, au fost trimise în Qatar, fiecare transportând în jur de 90 de tone de marfă”, a declarat un purtător de cuvânt al companiei Iran Air, Shahrokh Noushabadi. Acesta a anunțat că livrările vor continua „atâta timp cât există cerere”.
Totodată, trei nave cu 350 de tone de fructe și legume urmează să se îndrepte către Qatar, în timp ce produsele lactate au fost transportate din Turcia.
Sumar:
- Cinci țări arabe au rupt legăturile diplomatice cu Qatar, acuzând Doha de sprijinirea terorismului
- Haos pe aeroportul din Doha. Trei companii aeriene suspendă zborurile spre și dinspre Qatar
- Recomandarea MAE pentru românii care se află în Qatar
- Panică în Qatar | Oamenii au golit rafturile magazinelor
- Izolarea Qatarului | O răscumpărare de un miliard de dolari ar fi provocat criza diplomatică din Golf
La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!