”Nimeni nu ne va da termene, nici să ne spună dacă trebuie sau nu convocate alegeri. Cine sunteţi voi să daţi un ultimatum unui guvern suveran? Este o ingerinţă infantilă”, a declarat ministrul venezuelean de externe Jorge Arreaza, în cadrul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU.

”Venezuela nu va permite nimănui să ne impună vreo decizie sau vreun ordin. Vom continua să urmăm calea democraţiei noastre”, a mai spus ministrul venezuelean, potrivit Agerpres.ro.

Ce îi răspunde Meleșcanu unei jurnaliste BBC care îl întreabă despre amnistia politicienilor

Inițial, Germania, Franta și Spania anunțaseră în aceeași zi că ar ar putea să îl recunoască pe Juan Guaido drept președinte interimar al Venezuelei, în cazul în care Administrația Nicolas Maduro nu va convoca în urmatoarele opt zile alegeri prezidențiale anticipate. Ministrul britanic de Externe, Jeremy Hunt, a făcut același anunț sâmbătă după-amiază.

Uniunea Europeană s-a limitat la a cere organizarea unui nou scrutin prezidential în Venezuela, fără a evoca posibilitatea recunoașterii lui Juan Guaido ca președinte interimar, iar ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, adoptă aceeași poziție, după cum reiese din declarațiile lui pe această temă, într-un interviu.

Noi sprijinim adunarea națională, parlamentul venezuelean pentru că este o instituție democratic aleasă și ale cărei puteri trebuie restaurate și respectate. Din punctul nostru de vedere, drepturile civile, libertatea și siguranța tuturor membrilor adunării naționale, inclusiv ale președintelui acesteia, domnul Juan Guaido, trebuie de asemenea respectate. Poporul venezuelean are dreptul de a demonstra pașnic și de a-și alege liber și liderii și să își decidă și viitorul țării în continuare”, a declarat Teodor Meleșcanu, pentru Digi FM.

Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament
Recomandări
Rezultate oficiale BEC alegeri parlamentare 2024. PSD conduce, trei partide suveraniste în viitorul parlament

„Avem în vedere că, pe 31, luna aceasta, când ne vom întâlni cu toți miniștrii de externe ai Uniunii Europene aici, la București, România va pune pe ordinea de zi a discuțiilor noastre, poziția țărilor membre ale Uniunii Europene privind situația din Venezuela și modul în care vedem noi rezolvată această criză. Din punctul nostru de vedere, interesul este să avem o poziție coerentă, o poziție unitară a Uniunii Europene care să dea mai multă greutate demersului nostru”, a spus Teodor Meleșcanu.

Juan Guaido s-a autoproclamat, miercuri, președinte interimar al Venezuelei, la trei săptămâni după ce a fost ales președinte al Parlamentului venezuelean. Declarația lui a fost salutată de o mulțime de protestatari, dar și de lideri mondiali, printre care și Donald Trump.

Citește și

Ce efecte produce creșterea euro: la o rată de 300 de euro plătim 960 de lei în plus pe an față de 2017; pentru un Logan dăm 1.960 de lei suplimentar

Vezi rezultate exit poll alegeri parlamentare 2024 și urmărește rezultatele alegerilor pentru Parlamentul României!
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
Știrileprotv.ro
Rezultate renumărare voturi. Lasconi și Ciolacu, despărtiți acum de peste 4.000 de voturi. USR acuză nereguli. Date parțiale
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
FANATIK.RO
Alegeri parlamentare 2024 – rezultate finale. Date oficiale BEC, din 75% din secţii! Scor PSD şi PNL, rezultate AUR, USR, voturi SOS şi POT
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
GSP.RO
În fața Arcului de Triumf, Hakim Abdallah își declară dragostea pentru România: „M-a șocat!”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Unica.ro
Oana Florea, fiica Elenei Lasconi, mesaj neașteptat legat de mama ei, cu o săptămână înaintea alegerilor prezidențiale. Ce a povestit tânăra
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Observatornews.ro
Cum au fost păcăliţi susţinătorii lui Călin Georgescu să voteze cu SENS, partid progresist şi pro-LGBT. "Spuneţi-mi că e o glumă! Îmi vine să plâng"
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie
HOROSCOP
Horoscop 2 decembrie 2024. Leii sunt dispuși să facă eforturi importante pentru a vedea realizate anumite planuri, dar au nevoie și de o strategie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI