În primele trei luni din acest an, datoria internă totală, non-financiară, a crescut cu 11,7%, la 55.900 de miliarde de dolari, a anunţat Fed în declaraţia trimestrială privind conturile financiare interne. În ultimul trimestru din 2019, datoria a crescut cu 3,2%, transmite News.ro.

Cea mai mare creştere a datoriilor, de 28,8%, a avut loc în cazul companiilor, în timp ce datoria guvernului federal a urcat cu 14,3%. Datoria federală totală a depăşit recent nivelul de 26.000 de miliarde de dolari.

26.000

de miliarde de dolari reprezintă datoria guvernamentală.

Datoria gospodăriilor s-a mărit cu 3,9%, în mare parte din cauza creşterii datoriilor ipotecare, cu 3,2%. Datoria de consum totală a avansat cu 1,6%.

În acelaşi timp, scăderea pieţei bursiere a avut impact asupra avuţiei nete, care a scăzut cu 7.400 de miliarde de dolari, la 110.800 de miliarde de dolari.

Bursa de pe Wall Street s-a redresat puternic însă, faţă de minimele atinse în martie, aşa că pierderea respectivă a fost probabil recuperată. Valoarea acţiunilor a scăzut cu 7.800 de miliarde de dolari, în timp ce valoarea proprietăţilor imobiliare a avansat cu 400 de miliarde de dolari, în primele trei luni ale anului.

Creşterea datoriilor şi scăderea avuţiei gospodăriilor au avut loc după cea mai lungă perioadă de creştere economică din istoria SUA. La începutul acestei săptămâni, Biroul Naţional pentru Cercetări Economice a anunţat că recesiunea a început în februarie, după o expansiune de 11 ani.

 
 

Urmărește-ne pe Google News