Cuprins:
Dacă în 2020 lipsa alimentelor de pe rafturi era cauzată de cumpărarea masivă de mâncare de către cetățenii panicați, de data aceasta, lipsa anumitor sortimente vine ca urmare a problemelor de producție.
De asemenea, intensitatea acesteia este mult mai mică decât în primăvara anului trecut.
În orașul american Denver, copiii de la școlile publice nu au lapte. În Chicago, un magazin local nu mai are conserve.
Dar există destulă mâncare. Pur și simplu nu există însă destulă capacitate de procesare și transportare pentru a compensa cererea mare, pe măsură ce economia își revine, scrie sursa citată.
La mai bine de un an și jumătate de la declanșarea pandemiei, furnizarea de bunuri de bază în magazinele alimentare și restaurantele din Statele Unite a căzut din nou victimă penuriei și întârzierilor în alimentare.
În fiecare zi lipsește ceva, potrivit unui lanț gigantic din SUA.
Nu mi-am imaginat niciodată că vom fi aici în octombrie 2021 vorbind despre problemele de pe lanțul de furnizare, dar este o realitate.
Vivek Sankaran, directorul executiv al lanțului de magazine Albertsons din SUA:
Acesta are 300.000 de angajați, un număr de 2.277 de magazine sub diverse branduri, 1.727 de farmacii, 400 de benzinării, 22 de centre de distribuție și 20 de fabrici.
„În orice zi veți găsi că ceva lipsește în magazinele noastre și este vorba de mai multe categorii”, a mai spus șeful Albertsons.
Lipsă de ambalaje pentru lapte
În Denver au apărut defecțiuni în fabrica unui furnizor, ceea ce mai departe a afectat livrarea de ambalaje. Pe lângă aceasta, a avut loc o perturbare, la un moment dat, și pentru livrarea de ambalaje la cereale, tortilla și sucuri.
„Ne chinuim cu probleme ale lanțului de aprovizionare pentru diverse obiecte de când a început școala”, spune Theresa Hafner, directorul responsabil cu serviciile alimentare la Denver Public Schools.
Nu sunt onorate toate comenzile
În Chicago, magazinul alimentar Dill Pickle Food Co-Op a rămas fără anumite bunuri deoarece cei doi principali distribuitori ai săi nu au onorat întregile comenzi în ultimele săptămâni.
„La începutul pandemiei, cumpărăturile făcute din panică au fost principala cauză a situațiilor de penurii pe care magazinele alimentare le-au experimentat”, spune ITalia McCarthy, managerul general.
„Deși industria alimentară a fost capabilă să își revină întrucâtva, natura susținută a pandemiei, combinată cu vaccinarea înceată la nivel global și recenta creștere cauzată de varianta Delta, a făcut ca problema să revină”, mai spune el.
Penuria nu este la fel de acută ca la început de pandemie. Disponibilitatea produselor pe rafturi s-a stabilizat. Totuși, unii indicatori sunt în jos.
Disponibilizarea produselor pe rafturi a fost de 94,6% în septembrie, în scădere față de 95,2% în august, potrivit companiei de consultanță NielsenIQ.
Acest lucru înseamnă că doar 94,6% din veniturile estimate au fost generate luna trecută, conform societății.
Prețurile vor crește
Mulți furnizori de alimente se așteaptă ca aceste probleme să dureze.
Saffron Road, un producător de alimente congelate, menține mai multă marfă pe inventar. Mai exact, ține în depozite echivalentul a patru luni de furnizare, în loc de una-două, cât era tipic.
„Oamenii fac stocuri”, spune fondatorul și directorul Adnan Durrani.
Ceea ce cred că veți vedea în următoarele șase luni este că toate prețurile vor urca.
Adnan Durrani, fondator și director al producătorului de alimente congelate Saffron Road:
Un lanț de restaurante nu a putut găsi destulă carne de pui
Lanțul fast-food A&W Restaurants a anulat în acest an o promoție deoarece furnizorul său nu a putut să îi livreze cantități suplimentare de carne de pui.
În loc, lanțul de 560 de restaurante a venit cu un meniu care conține cartofi, brânză și chili.
„Decât să nu avem pe stoc, am înlocuit promoția cu ceva ce puteam avea”, a spus Kevin Bazner, directorul executiv al său. Livrările se îmbunătățesc, dar lanțul de restaurante nu primește decât aproximativ 80% din ce comandă, a spus el.
Probleme și la producători
Producătorii de alimente au și ei propriile probleme.
Land OLakes Inc., una dintre cele mai mari cooperative agricole din SUA, spune că membrii săi produc destul lapte la fermele lor.
Problema o constituie lanțul logistic. Mai exact lipsa de șoferi, mână de lucru și congestiile din porturi, spune Yone Dewberry, director de furnizare.
Producătorii de carne au povești similare.
La începutul acestei luni, un producător de carne de porc nu a putut să își trimită marfa pentru că nu avea tăvițe de spumă poliuretanică pe care să pună carnea, spune Steve Meyer, economist consultant pentru Consiliul Național al Producătorilor de Porc.
Un producător din SUA vrea să atragă personal dând gratuit câte un Apple Watch
Lipsa forței de lucru afectează și ea furnizarea. Fabricile de alimente nu funcționează la capacitate deplină din lipsă de șoferi și camionagii, spune Meyer. Problema este atât de gravă, încât un producător de carne din SUA a încercat să atragă noi angajați dând gratuit ceasuri inteligente Apple Watch.
În cele mai multe cazuri, animalele sunt sacrificate în abatoare, dar nu există destui oameni care să realizeze procesele următoare, precum dezosare sau tranșare. Acest lucru face ca în perioada următoare, clienții să găsească mai greu produse de genul șuncă presată.
Mai puține sortimente de înghețată
Lipsa de forță de lucru a fost cauza pentru care gigantul alimentar Unilever a anunțat în 14 septembrie că reduce producția pentru anumite sortimente de înghețată Ben&Jerry, conform USA Today.
Unilever este un conglomerat britanico-olandez și este una dintre cele mai mari companii din industria alimentară din lume.
Dioxidul de carbon și băuturile carbogazoase
Producătorii de băuturi acidulate din Marea Britanie au și ei probleme. Problema derivă de la producătorii de îngrășăminte, care și-au redus producția din cauza creșterii costurilor cu gazele naturale, scria BBC în 23 septembrie.
Dioxidul de carbon este un produs secundar rezultat în urma producerii de îngrășăminte. Dar acesta este folosit pe scară largă în industria alimentară, atât pentru realizarea de băuturi acidulate, cât și în alimentele ambalate, ca să le mențină proaspete pentru mai mult timp.
Tot în septembrie, ziarul britanic The Times scria că șase reactoare nucleare britanice ar putea să fie oprite din lipsă de dioxid de carbon. Acesta este folosit la răcire.
Coca-Cola are probleme cu lipsa de doze de aluminiu
Coca-Cola a anunțat în septembrie că are probleme în a procura doze de aluminiu, conform Sky News. În Marea Britanie se mai adaugă și efectul Brexitului, care a dus la lipsa a 100.000 de șoferi.
Gigantul britanic Diageo, care produce berea Guiness, whisky-ul Johnie Walker și votca Smirnoff, are la rândul său probleme cu procurarea materialelor pentru ambalare, conform televiziunii citate.
Criza cafelei
Împătimiții de cafea au și ei propria situație. În Brazilia, cel mai mare producător din lume, există secetă.
Urmare a secetei, prețurile au crescut. Mai mult, fermierii din Columbia nu mai vor să vândă marfa la prețuri mici, agreate în trecut.
Se scumpesc și scutecele
Și părinții cu bebeluși au putut constata că prețul scutecelor s-a majorat, din cauza creșterii prețurilor materialelor, a întârzierilor în livrări și a crizei de containere la nivel global, după cum scria încă din luna iulie Bloomberg.
Deja marii producători precum Procter & Gamble (care produce Pampers) și Kimberly-Clark (care produce Huggies) au anunțat încă din luna aprilie creșteri de prețuri.
Foto: Profimedia