- Din cauza blocajelor financiare, atelierele de reparații rămân fără muncitori, câteodată plătesc salariile cu întârzieri, ajung să se împrumute la bănci sau să cesioneze sumele pe care le au de primit către furnizorii neplătiți, au afirmat proprietarii de service-uri pentru Libertatea.
- Într-o scrisoare adresată, miercuri, președinților celor două Camere ale Parlamentului, Euroins a solicitat modificarea de Legii asigurărilor. „Introducerea prețurilor de referință pe piața reparațiilor auto ar contribui decisiv la calcularea primelor RCA în limite rezonabile”, susține compania. Compania afirmă că ateliere auto încarcă facturile.
Gheorghe Tocaciu este proprietarul unui service auto din Baia Mare. În 2020, în plină pandemie, avea de recuperat 410.000 de lei de la Euroins și 527.000 de lei de la City Insurance.
Între timp, City a dat faliment în 2022, iar Euroins a ajuns la peste 100.000 de procese în 4 ani, în care are calitatea de pârât sau debitor, procese intentate de asigurați.
Tocaciu spune că, în prezent, are în continuare de recuperat bani: 400.000 de lei de la Fondul de Garantare a Asiguraților (FGA) pentru reparații făcute pe baza polițelor City, firmă care nu mai este activă de un an și jumătate. De la Euroins susține că are de recuperat aproape 500.000 de lei.
Și alți asigurători s-au molipsit de la Euroins și plătesc doar parțial. Este o bătaie de joc.
Gheorghe Tocaciu, patron service:
Reparații în regie proprie
Mai mult, asigurătorii încearcă să convingă păgubiții să își repare în regie proprie mașinile avariate, dar le oferă mult prea puțini bani ca despăgubire. Atelierele susțin că asta conduce la împingerea șoferilor către lucrări la negru. Plus folosirea de piese luate de la dezmembrări.
„Avem probleme mari la decontarea directă. Asigurătorii plătesc omului o anumită sumă de bani să facă reparații în regie proprie. Dar plătesc prea puțin. Acum asigurătorii au ajuns să plătească circa 50% regie proprie”, se plânge Tocaciu.
„Clientul zice că vrea cât mai ieftin și cu piese de la dezmembrări. Și cum se poate ieftin? La negru… Nu îi verifică nimeni pe cei care lucrează la negru. Inspectorii RAR (Registrul Auto Român – n.r.) și ITM (Inspectoratul Teritorial de Muncă – n.r.) nu pot intra în curte la nimeni, iar la ANAF ni s-a zis să facem plângere la Direcția Antifraudă”, acuză omul de afaceri.
Efecte în lanț
Din cauză că asigurătorii întârzie plățile sau contestă în justiție facturile, service-urile încep să își piardă angajații.
„Numărul angajaților mi-a scăzut din această cauză. Din doi tinichigii mai am unul, din trei vopsitori am rămas cu doi”, arată Tocaciu.
Firma sa, Gival SRL, avea în 2019 un număr de 15 angajați, conform datelor Ministerului Finanțelor. În 2020 mai avea 12, iar în 2021 – ultimul pentru care există date, rămăsese cu 11.
Compania a raportat un profit net de 1,16 milioane de lei în 2019 la o cifră de afaceri de 3,2 milioane de lei. În 2021 a avut profit de un milion de lei la afaceri de 2,9 milioane. Firma are ca obiect de activitate întreținerea și repararea autovehiculelor.
Întârzieri de salarii
Dan Barbu, președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto din România (POSAR) și proprietar de service, confirmă situația.
Acesta spune că firma sa are 250 de dosare în instanță și 600.000 de lei de recuperat de la asigurători drept diferențe neachitate în dosare de daună.
„Acum doi ani, City și Euroins erau 80% din piață. Acum Euroins nu mai are forța asta. În momentul ăsta asigurătorii, în general, plătesc. Însă acum toată lumea face ce făcea City: încep să taie din dosare. Plătesc repede, dar plătesc cât vor”.
Dan Barbu – președintele Patronatului Operatorilor de Service Auto (POSAR):
Barbu detaliază și efectele blocajului financiar.
„Întârzierea salariilor este aproape generală. Banii vin când vor ei și cât vor ei (asigurătorii – n.r.). Te blochezi la furnizori, sunt situații când cesionezi dosare de daună către furnizori”, arată acesta.
Barbu spune că până la finalul anului 2019 Euroins plătea integral despăgubirile, dar de atunci nu achită aproape niciodată toți banii.
Conform acestuia, peste 90% din procese sunt câștigate de service-uri. „Penalizările sunt de 0,2% pe zi, adică 72% pe an. Ei nu își permit. Și după ce pierd în instanță, așteaptă să fie executați silit”, spune Dan Barbu.
Statul vrea banii pe TVA, chiar dacă factura nu a fost achitată
Mircea Manolache este patronul unui alt service, Delcar SRL, din Iași. Manolache susține că are 400 de dosare numai împotriva Euroins. Spune că nu are tarife mari pe ora de manoperă. La el în service, prețul este de 169 de lei plus TVA, adică 200 de lei cu totul. El susține că tariful său este la jumătate față de cele de 370-380 de lei pe oră, cât cer reprezentanțele unor mărci auto străine din țară.
„Ei nu fac niciodată plata integrală, nu știu dacă au plătit în ultimul an în total una sau două, dar și atunci erau cazuri de daună totală”, acuză Manolache.
Problema sa este că firma trebuie să plătească TVA și impozit pe profit, deși nu încasează fizic banii din reparații. „Am luat credite ca să supraviețuiesc. De ce trebuie să plătesc eu dobânzi și penalități la împrumuturi dacă ei nu plătesc la timp?”, se plânge Manolache.
Omul de afaceri spune că a avut întârzieri de 60 de zile la plata taxelor către stat, din cauză că Euroins nu achită banii.
În final, Euroins plătește mai mult
„Primesc cam 70% din deviz. Câteodată e 50%. Pur și simplu nu îi interesează. Între timp, pentru noi energia electrică s-a dublat, gazul s-a dublat, salariile au crescut, prețul pieselor de schimb a crescut și el”, arată Manolache.
„La un calup de dosare aveam 74.800 de lei de primit și am primit 230.000 de lei însemnând suma cerută plus penalitățile. Sentința e definitivă. I-am executat. Asta înseamnă încăpățânarea lor de a nu plăti”, arată el.
Conform datelor de pe portalul Ministerului Finanțelor, Delcar a avut un profit net de 612.000 de lei în 2019 la afaceri de 4,8 milioane de lei.
În 2021 a raportat un câștig net de 137.000 de lei la afaceri de 3,29 de milioane de lei. Societatea are ca obiect principal de activitate taximetria, dar deține și service propriu.
Peste o lună fără ofertă de despăgubire
Tergiversările nu sunt doar în cazul service-urilor, ci și la oamenii simpli.
Daniel Alexandru Cazacu este un șofer din satul Crânguri, comuna Singureni, în județul Giurgiu. Acesta spune că de peste o lună este amânat de Euroins.
„Am avut un accident în data de 31 ianuarie. Pe 9 februarie am deschis dosar de daună. Mi s-a spus că este daună totală și că voi primi oferta de despăgubire. De atunci a trecut mai mult de o lună și nu am primit nimic. Fără ofertă nu pot completa dosarul”, s-a plâns acesta. Mașina sa era un Volkswagen Golf din anul 2001.
Ce spune Euroins
Euroins spune că numărul total de procese pe care îl are este de 22.000, nu 100.000. ASF a acuzat societatea că a subraportat numărul de procese cu scopul de a nu constitui rezerve. Din acest motiv, ASF a înaintat plângere penală împotriva conducerii Euroins.
Concomitent, societatea de asigurări susține că cea mai mare parte a proceselor este doar cu un număr mic de service-uri, care cer prețuri exorbitante. Euroins a afirmat că peste 8.500 dintre cele 22.015 procese sunt cu trei service-uri, iar 15% din toate litigiile sunt cu un singur service.
De asemenea, a afirmat că nu plătește tarifele mari pentru a proteja românii care au polițe RCA de scumpirea lor.
„Procesele au ca obiect contestarea de către Euroins a modului în care aceste service-uri non-partenere calculează tarifele pentru orele de manoperă, marja comercială pentru piesele de schimb și prețurile pentru închirieri, atunci când acești trei indicatori depășesc de mai multe ori tarifele medii practicate pe piață de celelalte service-uri auto oneste”, a afirmat Euroins în data de 16 februarie.
Așadar, pentru a proteja prețurile polițelor RCA, ori de câte ori aceste tarife sunt exagerate, Euroins este nevoită să emită obiecții la acestea, obiecții care în multe cazuri sunt rezolvate prin negocieri.
Euroins:
Compania susține că plătește zilnic cereri de peste 7 milioane de lei, iar media este de 13 zile pentru o plată, față de termenul legal de 30 de zile.
Assen Hristov, principalul acționar al Eurohold, grupul ce deține Euroins, a acuzat în presa din Bulgaria că societatea sa este atacată de o serie de funcționari ai ASF cu scopul de a forța vânzarea acesteia.
Euroins este liderul pieței RCA, cu o cotă de 31%, conform datelor oficiale ale ASF. Alături de grupul bulgar Eurohold, acționar minoritar în Euroins este și Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), cu un pachet de 10% din titluri.