Îmbrăcat cu o robă și o capă în cap, Robert Mugabe (93 de ani) a apărut la această ceremonie de absolvire. Mii de absolvenţi ai Open University din Zimbabwe şi oaspeţi s-au ridicat la intrarea sa şi altor demnitari într-un cort ridicat cu ocazia acestui eveniment. După ce a urcat pe podium, Mugabe a cântat împreună cu participanţii imnul naţional.
Apariția publică are loc la câteva zile după ce a fost plasat în arest la domiciliu de către armată, în urma tensiunilor care au cuprins statul african. În prezent au loc negocieri cu lideri regionali în vederea plecării sale de la putere, după 37 de ani. De altfel, evenimentul i-a permis lui Robert Mugabe să aibă încă o apariție de forță, în ciuda îndemnurilor tot mai insistente de a pleca de la putere.
Mai precis, armata a anunţat că negociază în continuare cu Robert Mugabe în vederea plecării sale de la putere şi că-i vizează pe cei apropiaţi acestuia şi soţiei sale. În plus, mai multe persoane din anturajul lui Mugabe au fost arestate.
Presa de stat a prezentat vineri dimineaşa un comunicat al armatei, care anunţă că sunt în curs negocieri cu Mugabe „cu privire la calea de urmat”.
„Progrese semnificative s-au făcut în operaţiunea în vederea eliminării criminalilor din jurul preşedintelui Mugabe”, a anunțat armata din Zimbabwe, precizând că unele persoane sunt în continuare în libertate.
Armata „este angajată în prezent cu comandantul suprem, preşedintele Robert Mugabe, (în negocieri) cu privire la calea de urmat şi va informa naţiunea despre rezultat în cât mai curând posibil”, se arată într-un comunicat al armatei.
Se pare că Robert Mugabe refuză să renunțe la putere. „Cred că încearcă să câștige timp”, a afirmat o sursă apropiată a armatei, potrivit Sky News.
„A apărut astăzi pentru a se asigura că oamenii știu că încă se află la putere… astfel, când va apărea și va spune ‘Am decis să mă retrag, își va păstra deminitatea”, a spus corespondentul Sky News în Harare.
Dacă Robert Mugabe a apărut în public, nu același lucru se poate spune și despre fostul său vicepreședinte Emmerson Mnangagwa. Concedierea acestuia a stârnit actuala criză, în contextul în care au apărut voci care spuneau că Robert Mugabe o va desemna pe soția sa, Grace, drept succesor.