Salariatii din domeniul financiar-bancar sunt cei mai fericiti angajati, ei castigand in luna mai, in medie, 12,5 milioane de lei, conform unui comunicat dat de Institutul National de Statistica. In topul celor mai motivati financiar se claseaza si consultantii din asigurari – care castiga peste 10 milioane de lei – urmati de salariatii din domeniul transporturilor aeriene si de cei din posta si telecomunicatii, cu venituri de peste 9,7 milioane lei. La polul opus, cei care fac mobila castiga un pic peste salariul minim de pe economie, adica 2,7 milioane lei. Cam cu 150.000 de lei mai bogati sunt confectionerii de articole de imbracaminte. Peste trei milioane lei incaseaza lunar tabacarii.
Acestea in conditiile in care salariul mediu net pe economie a scazut cu 4,6% in luna mai fata de aprilie. Astfel, salariul mediu net a fost in mai de 4.729.313 lei, iar salariul mediu brut a fost de 6.521.441 lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News