Cronică de film: „Black Panther”, nominalizat la 7 Oscaruri, e departe de a fi o capodoperă

Cel de-al optsprezecelea film din Universul Cinematografic Marvel, „Black Panther” ne reunește cu prințul TChalla (Chadwick Boseman), personaj pe care l-am cunoscut întâi în „Captain America: Civil War” (2016). După asasinarea tatălui său, regele TChaka al Wakandei, prințul se întoarce în statul fictiv natal pentru a prelua tronul. Dar nu toată lumea privește cu ochi buni încoronarea tinerei Pantere Negre.

Înainte de toate, se cere puțină informație de background: această Wakanda e un stat african ascuns de ochii lumii, camuflat sub un dom energetic. Secretomania se datorează unui metal-minune de proveniență extraterestră, denumit Vibranium, care a fost adus pe teritoriul african de-un meteorit în urmă cu mii de ani. Materialul ăsta are capacități aproape nelimitate și a devenit, în timp, piatra de temelie a celei mai avansate tehnologic societăți din lume. Folosit în scopuri ostile, Vibraniumul are un imens potențial distructiv, motiv pentru care wakandienii trăiesc complet izolați și îl păstrează doar pentru ei, unde-l știu în siguranță.

Un antagonist nuanțat, dar nu prea

Erik Killmonger (energicul Michael B. Jordan) se opune atât acestei filosofii egoiste, cât și prințului TChalla, care are de gând s-o perpetueze conform tradiției. Îl provoacă pe erou la un duel pe viață și pe moarte pentru stabilirea noului lider, practică încă acceptată în cultura wakandiană.

Recomandări

Drone kamikaze rusești surprinse deasupra Republicii Moldova, la doar 100 de metri de sol. Reacția Guvernului de la Chișinău

Deși Erik pare a fi adevăratul tip bun cu o mentalitate sănătoasă, planul său este să înarmeze toate popoarele oprimate și să răstoarne ordinea mondială prin genocid. Îi înțelegem motivația, empatizăm într-o oarecare măsură cu el, dar scopul nu-i scuză mijloacele. E un antagonist complex în teorie, dar ni se amintește constant că nu trebuie să-i ținem partea, prin scene precum Killmonger sugrumând o femeie neajutorată. Sau prin tatuajele-cicatrice care îi acoperă corpul, fiecare reprezentând un om pe care l-a ucis. Dacă se voia a fi un personaj nuanțat până la capăt, trebuia mai multă subtilitate.

Plusuri și minusuri

Filmul lui Ryan Coogler, care a mai regizat „Creed”, merită apreciat din multe puncte de vedere. Jocul actoricesc e ireproșabil, cu accentul pe vitalitatea și determinarea lui Michael B. Jordan. Nici Andy Serkis nu se lasă mai prejos în rolul traficantului de arme Ulysses Klaue, un dement obsedat să exploateze Vibraniumul din motive neetice. Serkis se dezlănțuie în pielea unui personaj pe care-l joacă cu entuziasm molipsitor.

Recuzita te face să salivezi prin varietate, prin intensitatea culorii și însuflețește un peisaj magnetizant. Chiar și așa, Wakanda e o lume greu de luat în serios. Asta din cauza contrastului șocant dintre avansul tehnologic și sălbăticia ritualurilor. Cea mai dezvoltată societate de pe Pământ își lasă viitorul să fie decis prin bătăi cu sulițe? Duelurile sunt spectaculoase, dar ilogice.

Recomandări

George Simion, trei priorități ca președinte și pe cine ar numi la SRI și SIE: „Păstrăm echilibrul de gen”

Nici tensiune nu poți resimți, știind că TChalla/Black Panther urmează să lupte în „Avengers: Infinity War”, deci supraviețuiește oricărei încercări din povestea de față. Spoilerul l-a dat chiar Marvel, când l-a inclus pe prințul wakandian în trailerul pentru filmul respectiv, cu două luni și jumătate înaintea premierei „Black Panther”.

Pentru un film care pretinde că revoluționează genul „Superhero”, e năucitor să constați că înfruntarea finală reciclează clișeul etern al eroului vs varianta lui diabolică. Când Killmonger îmbracă propriul costum „Black Panther” (vezi trailerul), nu ne rămâne decât să urmărim două siluete negre încleștându-se pe un fundal întunecat, cu efecte speciale discutabile. Neinspirat, urât și pe alocuri confuz. În general, tot punctul culminant e turnat pe același șablon Marvel dintotdeauna.

O nominalizare absurdă, dar explicabilă

În adâncul inimii, știm cu toții că „Black Panther” nu avea ce căuta printre nominalizații la Oscar în categoria „Cel mai bun film al anului”.

Decizia e explicabilă printr-o serie de factori mai mult sau mai puțin legați de valoarea artistică a filmului:

• teama de un nou scandal #OscarsSoWhite (Will Smith, Spike Lee și alții au boicotat ceremonia din 2016, pe motiv că doar actori albi fuseseră nominalizați);
• paralelele evidente între Wakanda izolaționistă și politica lui Donald Trump, pe care Academia nu se sfiește să-l atace cu orice ocazie;
• mesajul filmului, acela că statele avansate tehnologic trebuie să lase deoparte orgoliile și să-și pună cunoștințele în folosul întregii omeniri;
• popularitatea filmelor cu supereroi, care ar putea atrage un boom de spectatori, după ce ediția din 2018 a avut cea mai slabă audiență din istoria Oscarurilor.

Recomandări

Joe Biden ridică interdicția impusă Ucrainei de a folosi rachete de rază lungă americane pentru a lovi în interiorul Rusiei

Celelalte nominalizări din „Black Panther” sunt cinstite: pentru mixaj sonor, design de costume, design de producție etc. E un film reușit la multe capitole, dar nu într-atât încât să merite un loc printre cele mai bune 8 ale anului.

„Black Panther” a apărut pe DVD și Blu-ray în mai 2018. Dacă ești fan Marvel, probabil că l-ai văzut deja. Dacă vrei să-l bifezi doar ca să ai temele făcute înaintea galei de pe 24 februarie, nu cred că te va dezamăgi.

E un film cu supereroi bunicel, care oferă momente intense și dezvoltă un microunivers interesant. Deși cade în păcatul multor clișee, transmite un mesaj pozitiv și relevant în vremurile actuale. Merită văzut, dar cu așteptările sub control.

Nota: 7/10

Urmărește-ne pe Google News