“Nu pune la suflet”, îmi spun amicii, cu o formulă care mă scoate din ţâţâni, în orice context aş auzi-o. Păi, dacă nu la suflet, atunci unde, la fund? Să judec lumea ca pe o perniţă aşezată pe scaun, mai pufoasă ori mai puţin prietenoasă pentru posteriorul oropsit de oboseală?
Nu cu sufletul şi cu inima ar trebui să privim lumea? Se pare totuşi că, în ciuda apetenţei noastre pentru filosofia de Facebook, unde ne trimitem unii altora citatul din Micul Prinţ, limpede vezi totuşi cu ochii holbaţi la ecran şi auzi cu păcănitul sms-ului pe care l-ai trimis la Pro Tv…
Pentru că aşa trebuie să se fi întâmplat, din moment ce a câştigat Cristina Bălan, beneficiara unui maldăr de sms-uri trimise pentru ea, în urma unei campanii desfăşurate pe toate reţelele sociale de către numeroasele sale cunoştinţe şi mulţii prieteni pe care i-a căpătat de-a lungul activităţii sale artistice.
Iar dacă în ediţiile anterioare Tudor Chirilă s-a arătat oripilat de o astfel de practică a campaniilor pro-sms în cazul concurentei Tincuţa Fernea, pe care a certat-o cu glas aspru în faţa întregii ţări pentru manipularea comisă de părinţii şi rudele ei prin intermediul instituţiilor la care lucrau, de astă- dată nu s-a supărat, deşi personalităţi al căror nume reprezintă branduri şi instituţii private cu mult mai influente decât un pârlit de consiliu judeţean din capătul ţării au desfăşurat campanii concertate de susţinere a Cristinei Bălan, aducând argumente legate de faptul că o cunosc, au cântat împreună, îi iubesc hiturile cu milioane de vizualizări lansate anterior cu trupele Impact sau ABCD, îi ştiu povestea tristă legată de copiii născuţi prematur şi, per total, le pasă mai mult de ea decât de neica- nimenii contracandidaţi.
Oricum, ceilalţi antrenori nu s-au abţinut de la înţepăturile adresate Cristinei. “Ai o voce ultimul răcnet”, i-a spus Marius Moga după ce a cântat-strigat “This is my life”. Iar după duetul Chirilă- Bălan cu splendida piesă Vama Veche, pe parcursul căreia s-au întâmplat destule fapte care, vorba lui Topârceanu, “ne-au scandalizat”, de la notele false la ispititorul gest al lui Chirilă de a-şi scoate cămaşa, Tudor a încercat să facă o glumă: “Am falsat dinadins ca s-o pun în valoare (pe Cristina – n.r.)”, iar Loredana i-a răspuns: “Lasă, că şi ea s-a ţinut… S-a ţinut bine. Şi-n cârcă s-a ţinut”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News