Cronică TV de Alice Năstase Buciuta | Săptămâna de aur a iluziilor

Chiar pun pariu că, la fel ca mine, jumătate din populaţia globului a început de azi, odată cu întoarcerea la nesuferitul serviciu, o cură de slăbire, de detoxifiere, de renunţare la fumat, la băut, la înjurat, la scobit în nas, la bănănăit aiurea pe net, la jucat la păcănele, la sedentarism şi la nepăsare socială şi alte asemenea hibe preschimbate în obiceiuri în câteva zeci de ani de viaţă şi care, nu ştiu de ce, ne imaginăm că pot fi eradicate brusc, printr-o decizie aşezată pe o listă imaginară, fiindcă nici măcare listele cu rezoluţii de final de an nu le facem pe bune, scrijelind cu pixul pe hârtie, ci doar în mintea noastră aburită de bulbucii vinului spumos.
Din păcate, au spus şi la jurnalul de ştiri de la Pro Tv că deciziile de schimbare pe care oamenii le iau de Anul Nou persistă în mintea noastră aproximativ o săptămână, după care se instalează atât de tihnita şi omeneasca renunţare.
Tot la ştirile Pro Tv ale începutului de an, un scafandru intitulat Simone Carabella a comentat tradiţia italienilor de-a se arunca în ape reci ca gheţa în prima zi a noului an: “Este o tradiţie romană veche de peste 70 de ani”, a spus domnul în chiloţi mici, sleiţi şi reci, iar Pro Tv-ul a preluat afirmaţia ca atare, ca şi cum romanii ar fi trăit pe teritoriul european până la jumatea secolului trecut, când trebuie să fi fost cotropiţi de daci, “cei mai viteji şi mai drepţi dintre traci”, cum a spus Herodot într-un text din care ne place la nebunie să cităm trunchiat şi să ne împăunăm cu originea noastră vânjoasă.
“Doi fraţi gemeni s-au născut la un an distanţă, dar pentru mama lor ei sunt de-o seamă, căci au venit pe lume în aceeaşi noapte magică a Anului Nou” a ciripit dulce Oana Andoni o frază absurdă, în acelaşi jurnal mahmur de după Revelion.
Pasămite, pentru ştiriştii celui dintâi post al neamului, un copil adus pe lume la trei minute înainte de anul nou şi altul la o clipă după bătaia de gong şi pocnetul de artificii înseamnă că s-au născut la un an distanţă.
După sistemul ăsta de gândire, la un an distanţă în urmă au rămas toate grijile şi toate necazurile, toate datoriile şi toate chiriile, toate certurile şi toate murdăriile, deci ne apucăm astăzi de trăit, de muncit şi de iubit cu toate răbojurile inimii şi ale conturilor curate, pline de viaţă şi de speranţă că va fi mai bine. O să ne ţină nădejdile doar o săptămână, dar… ce iluzie frumoasă pentru începutul de an, nu-i aşa?

Urmărește-ne pe Google News