Cel puțin nouă oameni au murit și alți 16 au fost răniți, după ce o dubă a intrat în mulțime, în orașul canadian Toronto, pe 23 aprilie. Autoritățile canadiene nu au anunțat oficial că este vorba despre un atac terorist, însă un oficial  a afirmat, pentru presa canadiană, că este vorba despre „un act deliberat”.

Astfel, Franţa, Spania, Germania, Marea Britanie, Australia, SUA, Suedia sau Finlanda sunt țările unde s-au comis atentate în care s-au folosit camioane în ultimii doi ani.

Cronologia atacurilor  în care au fost folosite vehicule

7 aprilie 2018: O mașină a intrat în mulțiume în orașul Munster, din Germania. Mai multe persoane ar fi murit după ce un șofer a condus sâmbătă mașina direct într-un grupă de oameni,

21 decembrie 2017Un vehicul SUV a intrat în mulţimea aflată pe trecerea de pietoni într-o intersecţie aglomerată de lângă principala gară din Melbourne (sud-estul Australiei). Şoferul a fost arestat. Şapte persoane au fost transportate la spital, inclusiv un copil de vârstă preşcolară, în stare gravă. De asemenea, la locul incidentului paramedicii au acordat îngrijiri unui număr de douăsprezece persoane.

10 noiembrie 2017 – Un bărbat a intrat ”în mod deliberat” cu maşina în trecători la Blagnac, în apropierea oraşului Toulouse (sud-vestul Franţei), rănind trei tineri. Autorul a fost arestat imediat la locul incidentului şi a recunoscut că a pătruns intenţionat cu maşina în cei trei tineri în faţa unui liceu. Potrivit presei locale, cele trei victime erau de origine chineză.

Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză
Recomandări
Harta puterii după parlamentare. PSD ia un sfert din mandate, AUR și-a dublat scorul. Fiefurile PNL pot fi numărate pe degetele de la o mână | Analiză

31 octombrie 2017Şoferul unei furgonete a lovit biciclişti şi trecători, în Manhattan (New York, SUA), omorând opt persoane, dintre care şase străini, şi rănind alte 11, în primul atentat comis la New York după 2001. Autorul atentatului a fost cetăţeanul uzbec Sayfullo Habibullaevic Saipov (29 de ani), care a sosit în SUA în 2010 şi figura în arhivele poliţiei pentru două delicte rutiere. Bărbatul locuia legal în SUA şi lucra ca şofer pentru Uber, după cum a confirmat compania într-un comunicat. Potrivit postului CNN, autorul atacului ar fi lăsat un bilet în furgonetă în care jura credinţă Statului Islamic.

21 august 2017 – Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alta a fost grav rănită, la Marsilia, în sudul Franţei, după ce o maşină a intrat în două rânduri în refugii de autobuz în zone diferite ale oraşului. Şoferul a fost arestat la locul incidentului. Posturile BFMTV şi France Info au relatat că individul era cunoscut ca având probleme psihice şi antecedente pentru delicte de drept comun (trafic de droguri, jaf şi posesie de arme), dar fără legături cu terorismul.

19 august 2017 – Cinci persoane, între care un bebeluş, au fost rănite, după ce o maşină a intrat în plin într-o zonă pietonală a unui centru comercial din partea de nord a oraşului Sydney, Australia.

Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul
Recomandări
Alegeri parlamentare şi prezidenţiale 2024. Cum se formează Guvernul

18 august 2017 – După aproape opt ore de la atacul din Barcelona, chiar după miezul nopţii de 17 spre 18 august, un Audi A3 a intrat în mulţime pe faleza de pe malul mării în staţiunea balneară Cambrils, situată la 120 km sud de Barcelona, rănind şapte persoane, între care un poliţist. Unul dintre răniţi a murit ulterior la spital. Toţi cei cinci atacatori au fost ucişi de poliţie.

17 august 2017O furgonetă a pătruns pe bulevardul Las Rambla, principala arteră turistică din Barcelona, Spania, a parcurs circa 600 de metri prin mulţimea de pietoni, apoi s-a izbit de un chioşc, iar şoferul a fugit. Atacul s-a soldat cu 16 morţi şi peste 125 de răniţi, printre aceştia aflându-se şi trei români. Cei cinci indivizi din maşină au fost ulterior împuşcaţi mortal de poliţie.

14 august 2017Un automobil a intrat într-o pizzerie din localitatea Sept-Sorts din apropierea Parisului; incidentul s-a soldat cu moartea unei fetiţe în vârstă de 13 ani şi rănirea gravă a patru oameni. Alte opt victime au suferit răni uşoare.

9 august 2017Un autovehicul a lovit un grup de militari din cadrul operaţiunii Sentinelle, în suburbia Levallois-Perret, din nord-vestul Parisului, rănind şase militari, dintre care doi în stare gravă. Vehiculul implicat a fugit. Câteva ore mai târziu suspectul a fost arestat pe o autostradă între Paris şi Boulogne-sur-Mer.

Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare
Recomandări
Klaus Iohannis poate desemna noul premier. Scenariul care poate evita intrarea suveraniștilor la guvernare

28 iulie 2017 – O persoană a murit şi alte câteva au fost rănite după ce un bărbat a intrat cu maşina în mulţime în centrul capitalei finlandeze Helsinki.

19 iunie 2017 – Darren Osborne a intrat cu o camionetă într-o mulţime de credincioşi musulmani, care ieşeau dintr-o moschee din Londra după rugăciune, în Finsbury Park. Un bărbat a murit pe loc şi alte 11 persoane au fost rănite.

3 iunie 2017 – Trei atacatori aflaţi la bordul unei camionete au intrat în plin într-o mulţime de pietoni în zona Podului Londrei din Marea Britanie, apoi au condus până la Borough Market, o piaţă din apropiere, unde au coborât din vehicul şi au înjunghiat la întâmplare trecătorii, până când au fost împuşcaţi mortal de poliţişti. Opt oameni au fost ucişi şi 48 au fost răniţi.Cei trei purtau imitaţii de veste cu explozivi. Cei trei atacatori au fost identificaţi drept Khuram Butt (27 de ani), Rashid Redouane (30 de ani) şi Youssef Zaghba (22 de ani).

18 mai 2017O maşină a intrat în pietoni în Times Square din New York, ucigând o persoană şi rănind 20.

7 aprilie 2017 – Rakhmat Akilov, un etnic tadjik care în perioada şederii sale în Suedia a ajuns sub influenţa unei celule tadjice a grupării Statul Islamic, a intrat cu un camion în mulţimea de pe o stradă comercială din centrul oraşului Stockholm. Cinci persoane au murit şi 15 au fost rănite.

22 martie 2017 – Khalid Masood a intrat cu autoturismul în pietonii de pe podul Westminster din Londra. După ce a reuşit să înjunghie un poliţist, a încercat să intre în clădirea Parlamentului, înainte de a fi împuşcat mortal de forţele de securitate. Poliţistul înjunghiat a decedat în urma rănilor suferite. În total, au murit cinci oameni şi au fost răniţi peste 50. Printre cei decedaţi, se numără o româncă, grav rănită în ziua atacului şi decedată la 7 aprilie. Un alt cetăţean român a fost rănit.

20 ianuarie 2017 – O maşină a intrat în pietoni într-o intersecţie aglomerată de lângă principala gară din Melbourne (sud-estul Australiei), ucigând şase persoane şi rănind alte treizeci. Şoferul, Dimitrios Gargasoulas, urmează să fie inculpat pentru şase capete de acuzare de omor. El ar avea probleme de sănătate mintală, dar a făcut declaraţii pro-islamiste. Incidentul nu a fost încadrat ca act terorist.

8 ianuarie 2017Un camion a intrat într-un grup de soldaţi israelieni în zona Armon Hanatziv în Ierusalimul vechi, una dintre locaţiile intens circulate. Au murit patru persoane, 15 fiind rănite. Poliţia a anunţat că nu a fost vorba despre un accident.

19 decembrie 2016Un camion a intrat într-un târg de Crăciun din centrul Berlinului, făcând 12 morţi şi 56 de răniţi. Autorul, Anis Amri, a fost ucis prin împuşcare de poliţia italiană, la Milano, patru zile mai târziu.

9 septembrie 2016 – Un număr de 31 de persoane, printre care şi copii, au fost rănite în Italia, pe insula Sardinia, după ce un bărbat a intrat cu maşina în participanţii la un festival local.

14 iulie 2016 – Mohamed Lahouaiej Bouhlel, aflat la volanul unui camion, a comis un carnagiu la Nisa, pe Promenade des Anglais, în plină desfăşurare a festivităţilor de Ziua Naţională a Franţei. Au fost ucise 86 de persoane şi rănite 434 de persoane. Printre cei decedaţi s-a numărat un român, alţi 4 conaţionali fiind răniţi.

Sursa cronologiei: Agerpres


Citește și: UPDATE. Piromanul din București a fost prins. Bărbatul e șofer profesionist și și-a recunoscut faptele

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Știrileprotv.ro
Călin Georgescu face primele declarații după alegerile parlamentare: „Românii, cu votul lor, au restartat clasa politică”
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Libertateapentrufemei.ro
“Regina Întunericului” a vorbit despre iadul din viața ei. Secrete grave din trecut, pe care le-a ținut ascunse: “M-am temut pentru viața mea”
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
FANATIK.RO
Cuvântul banal din limba română pe care mulți străini nici nu îl pot pronunța. E folosit în conversațiile de zi cu zi, însă pentru alte persoane e greu de rostit
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
GSP.RO
Interviul premonitoriu al lui Helmuth Duckadam și problemele de sănătate de care s-a lovit, chiar după Sevilla '86: „Încrederea în forțele proprii este mai puternică ca orice medicament”
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Elle.ro
Elwira și Mihai Petre, imagini inedite din noua lor locuință. Cum au ales să decoreze casa
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Unica.ro
Imagine rară cu Helmut Duckadam și Alexandra în ziua nunții. Între ei era o diferență de vârstă de 20 de ani, iar povestea lor de dragoste este demnă de scenariul unui film
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Observatornews.ro
Valeriu Turcan, analist politic: "Dacă mai ţinea la ultima urmă de credibilitate, CCR nu avea altă soluţie"
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat
HOROSCOP
Horoscop 3 decembrie 2024. Balanțele se trezesc implicate în multe dintre problemele celor din familie mai mult decât s-ar fi așteptat

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI