Proiectul de finanțare a lucrărilor de reabilitare a Crucii de pe Caraiman a fost semnat, miercuri, de ministrul Apărării, Adrian Țuțuianu, și de ministrul delegat pentru Fonduri Europene, Rovana Plumb, informează Mediafax.ro.
Peste 19 milioane de lei vor fi alocați pentru proiectul intitulat „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor ‘Crucea Caraiman/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”. Din suma totală, 16 milioane de lei reprezintă finanțare din fonduri europene.
Citește și Cristi Borcea iese din pușcărie! Valentina Pelinel plănuiește deja prima vacanță de familie!
Ministerul Apărării Naționale va asigura cofinanțarea proiectului cu aproape trei milioane de lei.
„Crucea de pe Caraiman simbolizează însuşi poporul român, care în numele celui mai mare ideal al său – al unităţii naţionale – a găsit curajul, forţa, inteligenţa şi spiritul de sacrificiu pentru a izbuti. (…) Este de datoria generaţiei noastre ca în preajma centenarului Marii Uniri să găsim sursele şi resursele pentru ca simbolul puternic al Crucii de pe Caraiman să rămână să lumineze şi destinele generaţiilor care vor urma”, a declarat ministrul Apărării, Adrian Ţuţuianu, pentru sursa citată.
Țuțuianu susține că, odată cu semnarea proiectului de finanțare, sunt îndeplinite toate condițiile necesare începerii procedurilor de achiziție a lucrărilor de restaurare. Începând din primăvara lui 2018, se poate „trece la treabă”, a dat asigurări ministrul Apărării.
Adrian Țuțuianu a explicat că este prima accesare de fonduri europene făcută de MApN în exercițiul bugetar 2014-2020.
„Acest contract se înscrie în linia celor semnate de ministrul pentru Fonduri Europene pentru suma de 122 de milioane de euro. Vreau să fac apel către toate instituţiile şi autorităţile publice – începând cu 27 iulie pot depune proiecte în continuare pentru reabilitarea monumentelor care fac parte din patrimoniul naţional, având o linie de finanţare cu o alocare de 60 de milioane de euro, fonduri europene nerambursabile”, a precizat şi ministrul delegat pentru fonduri europene, Rovana Plumb, pentru Mediafax.
Citește și Decât la muncă, mai bine morți de foame! Fructele din livezi se strică pentru că nimeni nu a vrut să le culeagă