„A elimina noțiunea de diversitate din lege nu este oportună și nici binevenită pentru că diversitatea este un concept foarte larg, putem vorbi și despre diversitatea religioasă, iar în educație dacă nu avem această diversitate, atunci avem o mare problemă”, a afirmat Csaba Asztalos.

În plus, el a acuzat cultele că „se concentrează exclusiv pe drepturile minorităților sexuale, iar orice noțiune care ar promova în mod indirect drepturile acestora produce o iritare și o reacție de a șterge tot ce exprimă zona drepturilor omului și a nediscriminării”.

„De aici și aceste cereri de a elimina diversitatea sau de a califica așa-numita ideologie de gen. Sunt elemente care induc în eroare”, mai afirmă președintele CNCD.

El acuză unii reprezentanți ai cultelor că au o problemă strict cu existența unor persoane cu alte orientări sexuale.

„Simpla existență a unor oameni, a unor persoane cu altă orientare sexuală decât hetero, generează în rândul unora dintre reprezentanții cultelor iritare. Ei interpretează că simpla existență a acestor persoane și dacă își asumă identitatea în spațiul public, chiar și într-o școală, acest lucru ar crea o formă de discriminare pentru cei care sunt heterosexuali”, a precizat oficialul.

Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu
Recomandări
Calmul dinaintea furtunii prezidențiale. Nimeni de la PSD nu a prevăzut înfrângerea lui Marcel Ciolacu

De asemenea, el a subliniat că se face o eroare când se definește egalitatea de gen în petiția în care se exprimă nemulțumirea cultelor. „Egalitatea de gen nu are legătură cu minoritățile sexuale, ca atare nu înțeleg această critică formulată de cultele religioase”, mai spune președintele CNCD.

Ce solicită cultele religioase din România

Reprezentanții a 13 culte religioase recunoscute în România, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, i-au transmis ministrului educației, Ligia Deca, o adresă comună în care propun mai multe modificări în proiectul legii educației.

Cultele religioase cer, printre altele, ca diversitatea să nu mai fie definită în proiectul legii învățământului, iar profesorii să nu mai fie obligați să o promoveze. Acestea mai solicită ca sintagma „orientare sexuală” să fie ștearsă.

De asemenea, reprezentanții cultelor religioase vorbesc despre faptul că religia nu ar trebui discriminată ca disciplină școlară, în raport cu celelalte discipline din trunchiul comun, care pot fi alese de elevi pentru a susține probe la Bac.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
FANATIK.RO
Ce conține șunca Pikok vândută în magazinele Lidl, de fapt. Are mereu un preț special, dar mulți români nici măcar nu citesc eticheta
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Observatornews.ro
Votanţi ai lui Călin Georgescu au uitat pe cine au pus ştampila. Reacţia unei tinere întrebate cu cine a votat
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI