„Vom face procedura de citare. Vom cita Jandarmeria, artistul Gabriel Gavriș (n. red. Gheboasă) și organizatorii UNTOLD. După audieri, vom face o analiză pentru a vedea dacă s-a depășit limita dreptului de exprimare. Vom analiza circumstanțele în care a avut loc concertul, conținutul mesajului, cine a participat în public, adică dacă au fost minori, dacă există o răspundere a organizatorului și vom analiza și versurile, să vedem dacă este o incitare la ură sau discriminare”, a spus Csaba Asztalos.
Dacă ajungem la concluzia că UNTOLD avea răspundere, atunci se vor lua măsuri și asupra organizatorului și va fi sancționat.
Președintele CNCD, Csaba Asztalos, pentru Libertatea:
El a precizat că există cazuri comparabile și astfel CNCD are un punct de plecare în privința eventualelor sancțiuni.
„Drepturile și libertățile fundamentale pot fi limitate în anumite condiții, o posibilă sancțiune trebuie să fie proporțională cu scopul urmărit și să nu afecteze esența dreptului. Vom lua însă în considerare și jurisprudența internă, pentru că avem cazuri comparabile. Să nu uităm, de exemplu, cazul Dani Mocanu, cu videoclipul și melodia Curwa, în care există o condamnare penală”, a adăugat președintele CNCD.
Procedura de citare se va face cel mai târziu în luna septembrie, a mai afirmat Csaba Asztalos pentru Libertatea.
De unde a plecat scandalul
Prestația lui Gheboasă de sâmbătă, 5 august, de la festivalul UNTOLD, a stârnit polemici aprinse, după ce trapperul a cântat o piesă care conține cuvinte obscene.
Jandarmii clujeni l-au amendat pe Gheboasă cu 1.000 de lei pentru „versuri vulgare și rasiste”. În plus, l-au reclamat la Consiliul pentru Combaterea Discriminării. La rândul său, Gheboasă a acuzat Jandarmeria de rasism.
Gheboasă, pe numele real Gabriel Gavriș, are 21 de ani. S-a născut în Târgoviște, dar trăiește în București și s-a făcut remarcat datorită unei melodii lansate la jumătatea anului 2022, piesă al cărei videoclip a adunat peste 12 milioane de vizualizări pe YouTube. Gheboasă are succes și pe TikTok, acolo are sute de mii de urmăritori și milioane de like-uri la clipurile postate.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
emy69emy • 13.08.2023, 12:05
Campanie de imagine pentru un "neartist " Trist e ca i se face reclamă...
cornelp • 10.08.2023, 14:25
Câtă ipocrizie pe CNCD. Au așteptat 4 luni cât timp băiatul ăsta a luat la rând festivalurile (Beach Please, Saga, Neversea) și abia la Untold au auzit versurile? Atenție că cenzura de orice fel este interzisă (încă) în România.