UPDATE: DNA atenționează că trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției va afecta grav independența procurorilor.
Direcția Națională Anticorupție spune că nu a văzut o formă scrisă a modificărilor aduse proiectelor de legi ale justiției și nici nu a fost consultată în vreun fel cu privire la necesitatea acestora și la impactul pe care l-ar determina asupra activității procurorilor anticorupție.
În aceste condiții, conducerea DNA a decis convocarea Adunării Generale, în 31 august, astfel încât procurorii să își poată exprima opiniile referitoare la modificările propuse și la felul în care le va fi influențată activitatea pe care o desfășoară în cadrul DNA.
DNA a făcut o primă evaluare a modificărilor la legile justiției, doar pe baza prezentării ministrului Justiției, din care rezultă că trecerea Inspecției Judiciare în subordinea ministrului Justiției, numit politic, poate ”afecteza grav independența procurorilor în exercitarea activității lor, în raport de factorul politic”.
Legat de înființarea unei a treia Direcții în Ministerul Public, care să se ocupe doar de anchetele privind faptele penale comise de magistrați, DNA spune că nu a existat o situație obiectivă care să justifice crearea acestei noi unități de parchet și o asemenea modificare ar restrânge aria de competență a DNA.
”Datele statistice privind condamnările definitive arată că faptele de corupție comise de magistrați nu reprezintă un fenomen aparte în comparație cu alte categorii, nici prin tipologii, nici ca număr: astfel, în perioada 2005 – august 2017, s-au pronunțat decizii de condamnare definitivă față de un număr de 88 de magistrați (44 procurori, 43 de judecători și un magistrat asistent), majoritatea pentru infracțiuni de luare de mită și trafic de influență, comparativ un număr de 575 de ofițeri și agenți de politie, 121 lucrători vamali, 106 primari de comune, orașe și de municipii condamnați definitiv în perioada 2005 – 2016”, potrivit DNA.
Legat de extinderea motivelor pentru care procurorul ierarhic superior poate să infirme soluțiile adoptate de procurorul de caz, DNA spune că modificarea ar putea să creeze condiții pentru restrângerea independenței procurorului care desfășoară ancheta penală.
Procurorii din CSM spun că modificările la legile justiției afectează independența sistemului judiciar
Secția pentru procurori a Consiliului Superior al Magistaturii consideră că modificările legilor justiției sunt de natură să afecteze independența sistemului judiciar, progresele înregistrate sau lupta împotriva corupției şi vin în contradicție flagrantă cu recomandările şi angajamentele asumate în cadrul MCV.
În opinia procurorilor din CSM, trecerea Inspecţiei Judiciare în subordinea ministrului justiţiei, reprezentant al puterii executive, va afecta autonomia și independența acestei structuri.
”Înființarea unei noi direcţii specializate, cu o competenţă exclusivă în cercetarea magistraţilor, este inoportună, nu este susţinută statistic şi nu reprezintă o prioritate pentru sistemul judiciar. Schimbarea sistemului de numire a procurorilor în funcţii de cel mai înalt nivel, eludează posibilitatea Secţiei pentru procurori de a proceda la o selecţie directă a viitorilor candidaţi şi nu este similară procedurii propuse pentru numirea conducerii ICCJ la nivelul Secției pentru judecători”, susțin procurorii din CSM.
Aceștia consideră că propunerile privind răspunderea magistraților pot constitui un element de presiune în activitatea judecătorilor şi procurorilor, cu influență directă asupra calităţii actului de justiţie.
”Nu în ultimul rând, celelalte măsuri referitoare la accederea în magistratură şi promovarea în funcții de execuţie au potențialul de a bloca funcționarea sistemului judiciar şi de a afecta modul actual de organizare şi funcționare a Institutului National al Magistraturii”, potrivit Secției pentru procurori a CSM.
CSM nu a primit până joi modificările la legile justiției anunțate miercuri de ministrul Tudorel Toader, într-o conferință de presă.
În condițiile în care proiectul de modificare a legilor justiţiei a fost prezentat generic, Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat ministrului Justiţiei să comunice data până la care va trimite CSM proiectul și expunerea de motive, pentru analizarea și avizarea acestuia.
CSM îi amintește ministrului Justiției că în conferința de presă a declarat public că va trimite proiectul la CSM pentru avizare.
”Apreciem necesar a fi asigurat un răspuns adecvat nevoii de transparență instituțională în termeni de actualitate și în cunoștința textelor de lege dezbătutte intens la nivel mediatic”, a scris președintele CSM, Mariana Ghena, în solicitarea transmisă ministrului Justiției.
La o zi după ce a anunțat într-o conferință de presă ce modificări au fost făcute legilor justiției, ministrul Tudorel Toader nu a mai venit la Ministerul Justiției și și-a delegat atribuțiile unui secretar de stat. Toader a fost, joi dimineață, la Judecătoria Urziceni.
Oficiali din Ministerul Justiției au declarat că ministrul Tudorel Toader este plecat joi din Bucureşti şi că va face vizite la o instanţe şi la penitenciare, pentru a vedea care este ”starea de fapt a justiției”.
Asociațiile profesionale ale magistraților i-au cerut premierului Mihai Tudose să dispună ministrului Justiţiei publicarea imediată a proiectului de modificare a legilor justiţiei, atrăgând atenția că, în lipsa proiectului, care din anunțul ministrului Justiției pare a aduce modificări de substanță în justiție, ”discuţiile divergente motivate politic sau partinic au luat locul unei extrem de necesare discuţii profesioniste”.
”Postarea proiectului pe site-ul ministerului și punerea lui în dezbatere publica este necesară în condițiile în care o bună parte din modificările prezentate de ministrul justiției sunt pentru prima dată aduse la cunoștiința publică, astfel încât nici într-un caz nu se poate susține că etapa dezbaterii publice ar fi fost depășită. Ar fi extrem de periculos ca ministrul justiției să repete nefericita practică a adoptării hotărârii de guvern privind arhiva SIPA și să aprecieze că acest proiect a fost deja dezbătut, deși noile modificări pe care spune că le-a adus sunt extrem de importante, cu implicații ce merită și trebuie analizate serios, din cât mai multe perspective”, spun reprezentanții Asociaţiei Magistraţilor din România şi Uniunii Naţionale a Judecătorilor din România în scrisoarea deschisă trimită premierului.
Pachetul de legi ale justiției, despre care s-a discutat luni de zile, a fost prezentat miercuri de ministrul Justiției și el aduce modificări semnificative, printre cele mai importante fiind că președintele nu mai numește procurorul general și șefii DNA și DIICOT, Parchetul General va avea o nouă Direcție care va ancheta faptele magistraților și Inspecția Judiciare trece de la CSM la Ministerul Justiției.
Modificările au fost criticate de Parchetul General, care spune că modificările vor bulversa sistemul judiciar și că sunt motiv de îngrijorare. Președintele susține că propunerile ministrului Justiției sunt un atac asupra statului de drept și luptei anticorupție.
Anunțul ministrului Justiției a fost urmat de proteste în fața sediului Guvernului.
Citește și: ANALIZĂ | Ce urmărește Emmanuel Macron prin vizita în România
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro