„Facem precizarea că membrii Secţiei au luat la cunoştinţă de conţinutul ordonanţei de urgenţă în data de 18 februarie, când a fost transmisă la Consiliu pentru avizare. Membrii procurori nu au avut cunoştinţă de vreun demers instituţional, altul decât cel privind amânarea intrării în vigoare a dispoziţiilor privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii şi cu atât mai puţin de conţinutul acestor propuneri despre care se susţine că ar aparţine Consiliului Superior al Magistraturii”, precizează reprezentanţii Secţiei într-un comunicat.

Procurorii din CSM spun că avizarea numirii procurorilor în funcţiile înalte, în acord cu recomandările MCV, ale Comisiei de la Veneţia şi principiul legal al separării carierelor, instituit prin articolul 3 din Legea 303/2004, trebuie să rămână în competenţa Secţiei pentru procurori, iar selecţia candidaţilor să fie făcută exclusiv din rândul magistraţilor procurori.

„Atragem atenţia că modificarea dispoziţiilor legale care permiteau delegarea în toate funcţiile pentru care numirea se face de preşedintele României este de natură să afecteze grav activitatea Parchetelor, în contextul în care instituţia delegării este menită a genera tocmai soluţii rapide în situaţii de urgenţă provocate de o vacantare intempestivă a unui post de conducere”, se ,mai arată în comunicat.

CSM atrage atenția că din cauza procedurii prevăzute de lege este posibil să se ajungă la situaţii în care, pe perioade relevante de timp, la conducerea unor structuri importante din Ministerul Public să nu se găsească nicio persoană.

„Astfel de situaţii ar pune Ministerul Public în imposibilitatea de a-şi realiza însăşi atribuţiile specifice prevăzute de Constituţia României şi legile organice, anume de a reprezenta interesele generale ale societăţii şi a apăra ordinea de drept, precum şi drepturile şi libertăţile cetăţenilor”, menţionează sursa citată.

Reacția vine după ce ministrul Tudorel Toader a precizat în conferința de presă că majoritatea modificărilor au fost făcute la solicitarea CSM. „O primă precizare. Propunerea de modificare ce face obiectul OUG a venit de la CSM, adăugând că majoritatea soluțiilor sunt venite de la CSM”, a declarat ministrul Justiției, după şedinţa de Guvern.

După comunicatul de presă al Secției de Procurori a CSM, Tudorel Toader le-a răspuns spunând că „au contribuit la degradarea prestigiului demnității de procuror” și le cere „să-și îndeplinească rolul constituțional”.

„Să privească în curtea lor, să-și îndeplinească rolul constituțional pe care-l au. Prin neluarea de măsuri, prin tolerarea conduitelor câtorva șefi, secția pentru procurori a contribuit la degradarea prestigiului demnității de procuror”, a precizat Toader pentru știripesurse.ro.

Guvernul a adoptat marţi o OUG care modifică legile Justiţiei şi care se referă, printre altele, la delegările în funcţii de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public.

„Există o modificare destul de importantă referitoare la funcţiile de conducere de rang înalt din cadrul Ministerului Public – că-i procuror general, adjunct, procuror-şef la DNA, DIICOT, şefi de secţii, toţi ceilalţi. (…) Caracterul de noutate e faptul că aceste funcţii privind procurorii, funcţiile de rang înalt, unde procedura se iniţiază de către ministrul Justiţiei (…) aceste funcţii nu pot fi delegate. Ele se ocupă şi trebuie ocupate numai în condiţiile legii, prin procedura pe care o prevede legea. Astăzi, când vorbim, multe funcţii de procurori, de rang înalt, de conducere, sunt ocupate prin delegare, ceea ce nu este normal”, a precizat ministrul.

Procurorul general al României, Augustin Lazăr a precizat, marți seară, că modificările anunțat de Tudorel Toader la legile justiției ar putea duce la un blocaj instituțional și reclamă caracterul neconstituțional al unora dintre aceste prevederi.

El susține că, prin aceste modificări, Ministerul Public poate ajunge „în situația de a nu-și exercita corespunzător atribuțiile constituționale de reprezentare a intereselor generale ale societății, apărare a ordinii de drept, precum și a drepturilor și libertăților cetățenilor”.


Citește și: Cum a fost demascat jurnalistul de la Der Spiegel care își falsifica articolele. Un colaborator spaniol al revistei a descoperit și investigat invențiile lui Claas Relotius

 
 

Urmărește-ne pe Google News