Consiliul Superior al Magistraturii a decis, miercuri, reducerea indemnizației unei judecătoare de la Tribunalul Neamț pentruaprecierile legate de obligativitatea măștii în sala de judecată. Aceasta a spus că masca „are aspect de botniță și prezintă și risc asupra sănătății”, scrie G4Media. Hotărârea nu este definitivă și poate fi atacată la instanța supremă.
Judecătoarea Carmen Chirilă de la Tribunalul Neamț a scris în unele sentințe pronunțate că purtarea măștii în sala de judecată ar reprezenta „o îngrădire a accesului la justiție prin imposibilitatea identificării părților de către complet”, a scris clujust.ro.
Aceste aprecieri au fost făcute de judecătoare în sentințele pronunțate în jurul datei de 30 iunie 2020, la scurt timp după decizia Curții Constituționale din 25 iunie, prin care prevederile din Legea 55/2020 privind carantina și autoizolarea au fost declarate neconstituționale.
Miercuri, CSM a admis acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva judecătoarei Carmen Chirilă și a decis sancționarea acesteia.
„Cu unanimitate (…) aplică doamnei Chirilă Carmen Elena, judecător în cadrul Tribunalului Neamţ, sancţiunea disciplinară constând în diminuarea indemnizaţiei de încadrare lunare brute cu 25% pentru o perioadă de 3 luni”, este decizia pronunțată de Secția pentru judecători în materie disciplinară din Consiliul Superior al Magistraturii, potrivit G4Media.
Indemnizația de încadrare reprezintă suma de bani corespunzătoare funcției, gradului, gradației și vechimii în funcție.