Plenul Consiliului Superior al Magistraturii consideră că ”Domnul Kelemen Hunor a emis unele aprecieri personale, lipsite de suport, cu privire la o hotărâre judecătorească definitivă, de natură să inducă ideea că fundamentarea soluţiilor definitive în materie penală nu are legătură cu probatoriul administrat, afirmaţii care au adus atingere independenţei şi imparţialităţii magistraţilor care au instrumentat şi soluţionat cauza menţionată. Astfel de susţineri au consecinţe negative în sensul că pot duce la decredibilizarea magistraţilor, a instituţiilor fundamentale ale sistemului judiciar şi implicit, ale statului de drept”. Kelemen Hunor a exprimat opinii după condamnarea lui Zsolt Nagy, fost ministru al Comunicațiilor, în dosarul Poșta Română.
Și fostul boss al PRO TV, Adrian Sârbu, a fost criticat de CSM: ”În calitate de inculpat într-un dosar penal, domnul Adrian Sârbu a făcut afirmaţii publice referitoare la implicarea politicului în actul de justiţie, acreditând ideea că procurorul de caz ar fi acţionat la comandă politică. Prin aceste afirmaţii care au vizat o cauză penală concretă, au fost exprimate opinii pe baza cărora, prin generalizare, s-a produs un impact negativ asupra întregului sistem judiciar şi a credibilităţii autorităţii judecătoreşti în rândul opiniei publice, aducându-se astfel atingere nu numai independenţei şi imparţialităţii procurorului ce instrumentează cauza, ci şi independenţei sistemului judiciar în ansamblul său”.
Nici Elena Udrea nu a scăpat de criticile celui mai înalt for al magistraților: ”Afirmaţiile lansate în spaţiul public de doamna Elena Gabriela Udrea, referitoare la numirea procurorului – şef al DNA, la relaţia instituţională dintre procurorul – şef al DNA şi prim adjunctul SRI, la faptul că independenţa şi imparţialitatea procurorilor DNA şi DIICOT ar fi fost iremediabil afectată de instrumentarea dosarelor ca urmare a intervenţiei în justiţie a unor factori externi sistemului judiciar, la presiuni exercitate pentru pronunţarea unor hotărâri judecătoreşti, precum şi pronunţarea unor soluţii la comandă politică de către judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt tendenţioase şi lipsite de suport obiectiv. Susţinerile publice ale deputatului Udrea Elena Gabriela pot induce în rândul opiniei publice ideea unei funcţionări anormale şi incorecte a sistemului judiciar, dar şi că activitatea magistraţilor nu se desfăşoară în limitele cadrului legal, subminând astfel autoritatea judecătorească şi aducând atingere independenţei sistemului judiciar în ansamblul său. Diseminarea unor informaţii tendenţioase, de natură a pune în discuţie deontologia profesională a magistraţilor, susţinerile şi modalitatea de exprimare generală şi retorică au drept consecinţă alterarea încrederii opiniei publice, creând dubii cu privire la independenţa magistraţilor, afectând imaginea întregului corp profesional şi a sistemului judiciar. Doamna Elena Gabriela Udrea, prin susţinerile sale, a depăşit limitele admisibile ale discursului public şi ale libertăţii de exprimare, aşa cum sunt protejate de dispoziţiile art.10 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro