Scorul a fost de 6 voturi pentru, două împotrivă şi 3 voturi au fost nule.
Decizia CSM a venit după ce preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Nicoleta Ţînţ, a anuntat pe 25 iunie, în ședința plenului, că a sesizat Inspectia Judiciară pentru a face verificări, în temeiul art. 30 din Legea 317/2004.
Verificările cerute de şefa CSM vizau posibila afectare a „independenței, imparțialității și reputației profesionale a judecătorilor”.
Premierul Orban a făcut declarația pe 24 iunie, în contextul în care Curtea de Apel Bucureşti suspendase hotărârea de guvern privind reorganizarea Ministerului Finanţelor Publice.
„Este vorba despre o suspendare care este decisă până la judecarea de fond. Sigur că nu pot să nu îmi pun întrebări ce treabă există în această procedură. Eu cred că managementul unui minister trebuie să îşi organizeze ministerul aşa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii şi aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenţie”, spunea atunci Orban.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Știrileprotv.ro
Băsescu: „N-a fost niciun atac rusesc. A fost atacul la democraţie prin şarlatanie, prin ceea ce este acest Georgescu”
Viva.ro
S-a aflat! De ce s-a retras Marcel Ciolacu din cursa prezidențială, după ce s-a cerut renumărarea voturilor: „Vreau doar ca românii să afle adevărul...”
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi, după divorț. Cum a reacționat fiica lor când a aflat că tati are o iubită. Dureros ce a ieșit la iveală
FANATIK.RO
De sâmbătă, 30 noiembrie, după ora 10, patru zodii ajung să dea lovitura. Li se schimbă total norocul, vin vremuri bune
GSP.RO
„A făcut totul să mă distrugă!”. Simona Halep, mesaj-MANIFEST, după ce Iga Swiatek a fost prinsă dopată
Elle.ro
Ana Bodea și Valentin Butnaru, parteneri de cuplu, dar și în afaceri. Ce proiect ambițios au demarat cei doi îndrăgostiți: „De-abia aștept să…”
Unica.ro
'Un dușman nu îți face ce ne-a făcut Silviu nouă!' La 2 săptămâni de la moartea lui Silviu Prigoană, fratele lui, Daniel, a povestit detalii neștiute din trecutul familiei lor
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Observatornews.ro
Haosul după decizia CCR ia amploare. Frauda reclamată de Cristian Terheş nu a fost găsită, iar voturile se renumără fără observatori independenţi
HOROSCOP
Horoscop 30 noiembrie 2024. Racii au șansa de a se întoarce la preocupări mai constructive, cu condiția să nu se ocupe prea mult de cei din jur