Președintele CSM, judecătorul Mircea Aron, și-a exprimat îngrijorarea de „posibila încălcare a principiilor statului de drept, în special în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor şi procurorilor” din Turcia.

„În absenţa unor comunicări oficiale din partea Înaltului Consiliu pentru Judecători şi Procurori din Turcia sau a unor informaţii oficiale din partea instituţiilor turce şi a celor internaţionale responsabile cu protecţia drepturilor fundamentale ale omului, Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii susţine demersul public internaţional de a solicita garantarea de către autorităţile turce a respectării tuturor reglementărilor şi tratatelor internaţionale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Statul Turc este parte, în toate acţiunile întreprinse de acesta în urma şi în legătură cu tentativa de lovitură de stat consumată.

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din România îşi exprimă încrederea în capacitatea instituţiilor turce din justiţie de a acţiona cu respectarea principiilor independenţei, imparţialităţii, legalităţii şi a dreptului la apărare al oricărui cetăţean, inclusiv a celor care deţin funcţii de demnitate publică, judecători şi procurori, independent de natura anchetei şi/sau gravitatea faptelor anchetate”, se arată în comunicatul transmis vineri de CSM.

Zeci de mii de profesori, judecători, procurori, personal din administrația publică au fost reținuți sau destituiți, fiind suspectați că au fost implicați în tentativa de lovitură de stat din 15 iulie.

Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News