Pe 2 iulie, Inspecţia Judiciară anunţa că a început cercetarea disciplinară faţă de procurorul Maria Piţurcă, care a intervenit în cazul fetiţei din Mehedinţi, şi că propune suspendarea sa până la finalizarea anchetei.

Piţurcă a fost cercetată pentru manifestări ce dăunează prestigiului justiţiei, după ce a participat la preluarea fetiţei de 8 ani din Mehedinţi.

„Există indicii cu privire la săvârşirea abaterilor disciplinare constând în „manifestări care aduc atingere onoarei sau probităţii profesionale ori prestigiului justiţiei, săvârşite în exercitarea sau în afara exercitării atribuţiilor de serviciu” şi respectiv „exercitare a funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni”, se arată într-un comunicat de presă al Inspecţiei Judiciare, citat de Mediafax.

Tot astazi, magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis să respingă cererea procurorului general, Bogdan Licu, de revizuire a adopţiei internaţionale, în cazul Sorinei.

Astfel, decizia iniţială, prin care s-a încuviinţat adopţia internaţională a fetiţei în vârstă de 8 ani rămâne valabilă. În acest dosar, decizia este definitivă.

La Judecătoria Slatina urmează să se judece în data de 20 iulie ordonanţa preşedinţială pentru a se decide dacă Sorina poate pleca din ţară, în SUA, împreună cu familia adoptivă.

Sorina a fost crescută de un asistent maternal, timp de mai bine de 5 ani, şi din casa căruia fata a fost luată cu mascaţii la începutul lunii iulie.


Citește și:
Procurorul din cazul Sorina, urmărit penal. Acuzațiile lansate împotriva Mariei Pițurcă


 
 

Urmărește-ne pe Google News