CTP a precizat pentru Digi24 că artiștii dau dovadă de cinism dacă participă la concert și astfel dovedesc că, pentru ei, „banul nu are miros”.
„Asta este o ticăloșie. Acest institut este o invenție a lui Ion Iliescu, Voican-Voiculescu și cine mai era atunci în jurul lor, a echipei Iliescu, pentru a se valida ei înșiși ca revoluționari. Nu a avut niciodată alt scop. Acest institut nu are nicio legătură cu Revoluția română. Este semnificativ faptul că respectivul concert trebuia să se desfășoare pe 22, la ora 16:00. Ce revoluție mai era la ora 16:00, pe 22? Ceaușescu era fugit cu elicopterul de patru ore, Iliescu apăruse din fundul grădinii, era la televiziune, salvatorul nației, ce revoluție mai era?
Revoluția se încheiase în noaptea de 21 decembrie. Ce făcea în noaptea de 21 decembrie Ion Iliescu, președintele acestui institut? Ia să vedem dacă vă închipuiți. Ce făcea dl. Iliescu în noaptea de 21 decembrie? Nu știți? Eu am avut curiozitatea să-l întreb, în direct: În noaptea de 21 ce făceați, dle președinte? Unii erau prin Piața Universității – nu prin Piața Brătianu! – și strigau pe acolo Jos Ceaușescu, Jos comunismul, dvs ce făceați? Știți ce mi-a răspuns? Îmi distrugeam carnetul de partid!”, a declarat gazetarul Cristian Tudor Popescu la Digi24.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro