Moderatorul emisiunii, Cosmin Prelipceanu, va primi aceeaşi amendă din cauza lipsei de reacţie.

„Asocierea creată de către domnul Cristian Tudor Popescu, la emisiunea Jurnalul de seară din data de 16.01.2018, pe postul de televiziune Digi 24, între doamna Viorica Dăncilă şi pavianul cu mantie, reprezintă hărţuire şi încalcă dreptul la demnitate, conform art. 2, alin. 5 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Comportamentul moderatorului emisiunii, Cosmin Prelipceanu, precum şi lipsa de reacţie a acestuia, reprezintă discriminare conform art. 2 alin 4 din O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările si completările ulterioare. Faptele celor doi jurnalişti exced libertăţii de exprimare în conformitate cu legislaţia din România şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului”, transmite Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), printr-un comunicat de presă, citat de Mediafax.

Colegiul director a decis, în unanimitate, aplicarea unei amenzi de câte 1.000 de lei pentru fiecare reclamat.

De asemenea, „reclamaţii vor prezenta rezumatul hotărârii în speţă în cadrul aceleiaşi emisiuni, cu începere de la ora 21.00”, potrivit sursei citate.

Hotărârea motivată va fi comunicată părţilor şi poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ.

Cristian Tudor Popescu a fost citat la CNDC, pe 19 ianuarie, după ce a spus că Viorica Dăncilă are părul ca o maimuță.

„Încep să mă gândesc că Susănica Gâdea (n.r. sau Suzana Gâdea, membră marcantă a regimului ceaușist) sau Maria Bobu (n.r. fosta soție a lui Emil Bobu) erau niște lumini în guvernul lui Ceaușescu din anii 80. Cum a ajuns această doamnă? Nu pot să mă abțin, e incorect ce fac. Coafura aceasta îmi amintește de pavianul cu mantie (n.r. babuin, numit și cap de câine), e o specie pe cale de dispariție. Nu pot să nu mă gândesc, este exact modul cum e așezată podoaba capilară a pavianului cu mantie.”, a spus jurnalistul miercuri seara, după nominalizarea Viorică Dăncilă pentru funcția de premier.


CITEȘTE ȘI…  VIDEO EXCLUSIV/Interviu cu Crystal Hefner, văduva ”tăticului” Playboy:„Dacă îl cunoșteam pe Hugh tânăr, nu cred că aș fi făcut față…”

Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina
Recomandări
Donald Trump a vorbit cu Vladimir Putin şi i-a spus liderului de la Kremlin să nu provoace o escaladare în Ucraina

EXCLUSIV/Zece întâmplări ciudate și… un diagnostic târziu. Florin Chilian trebuie să se opereze la ambii genunchi


 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Știrileprotv.ro
Două femei din Suceava au rămas fără niciun ban în conturi după ce au răspuns la un telefon. Cine le sunase
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Ce să pui la rădăcina florilor din curte la final de noiembrie. Secretul grădinarilor care le poate salva de ger, dar și de dăunători
FANATIK.RO
Ce să pui la rădăcina florilor din curte la final de noiembrie. Secretul grădinarilor care le poate salva de ger, dar și de dăunători
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cum şi în ce să investim economiile familiei. Regula de aur
Observatornews.ro
Cum şi în ce să investim economiile familiei. Regula de aur
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii
HOROSCOP
Horoscop 11 noiembrie 2024. Taurilor li se potrivește de minune invitația acestei zile la muncă și refuz al plăcerilor iluzorii

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI