„Știți de ce mi-a amintit imediat? Mi-a amintit de ce a făcut acum 20 și ceva de ani Emil Constantinescu, în vară, în iunie, în anul 2000, când a anunțat că nu mai candidează la președinție. S-a retras din cursa pentru președinție, cu consecințele pe care le-am văzut atunci. Retragerea lui Emil Constantinescu a dus atunci la intrarea în turul doi a lui Corneliu Vadim Tudor. Și a fost nevoie de o luptă crâncenă pentru a fi oprit”, a spus CTP.
Și a continuat: „Cum să vii după 4 luni și să spui «Domne, e greu, nu pot! E foarte greu, eu plec, să nu contați pe mine!»? Cum să faci așa ceva? Păi, nu știai? În clipa în care ai candidat știai foarte bine că există această fractură în partid, există echipa Barna, și că vei avea de luptat cu așa ceva. Pentru asta te-ai pregătit când ai candidat. Sau poate nu se aștepta să câștige”.
Deci nu se face un astfel de gest. Este un gest discreditant pentru domnul Cioloș, ca președinte.
CTP:
Întrebat de ce consideră că Dacian Cioloș a procedat astfel, Cristian Tudor Popescu a răspuns: „Nu cred că interesează pe cineva. Să fie sănătos. Și nici nu cred că mai are vreun viitor politic. I-ar putea interesa pe cei care votează USR ce se întâmplă cu USR-ul acum”.
Cătălin Drulă a devenit pe 7 ianuarie președintele interimar al USR, după ce Dacian Cioloș și-a dat demisia din funcția de președinte, așa cum avertizase că o va face, dacă programul său de reformare a partidului nu este votat.
Dacian Cioloș a fost patru luni președinte al USR. Pe 1 octombrie 2021, el a fost ales în funcţia de preşedinte al formațiunii cu 19.603 voturi, în timp ce contracandidatul său, Dan Barna, a fost votat de 18.908 persoane.