„În ce privește acest spectacol grotesc al facturilor la energie din România. Eu nu vreau să intru în detalii tehnice – plafonare, compensare, cum e mai bine, cât să fie, 80 de bani kWh, nu vreau să intru în așa ceva. Ce vreau să observ, pe bază de logică. Până acum, au fost batjocoriți oameni într-un fel insuportabil cu aceste facturi, care sunt declarate acum eronate. Facturi greșite, pe care au apărut niște sume imense”, a declarat Cristian Tudor Popescu, vineri seara, la Digi24.

Gazetarul numește facturile eronate drept „acte de fals și înșelăciune”.

„Eu vreau să știu, trebuie plătită agresiunea asupra cetățeanului. Aia, că n-au aplicat plafonarea, da, e o chestiune de respectare a legii. Trebuie să plătească pentru că au agresat cetățeanul cu aceste facturi. În fond, ce înseamnă aceste facturi care se dovedesc fantasmagorice? Multe dintre ele. Înseamnă niște acte de fals și înșelăciune. Asta sunt! Tentative de înșelăciune cu uz de fals. Au vrut să înșele”, a mai subliniat jurnalistul.

Cristian Tudor Popescu îi critică dur pe cei care au transmis facturile greșite oamenilor.

„După care să plătească ăia care au emis factura. E semnătură și ștampilă, să plătească 6 milioane de euro. Ai scris! Nu te-a durut mâna? Despre ce vorbim? Cine putea, persoană fizică în România, să plătească 6 milioane de euro pe factură? Era persoană fizică. Pentru o lună. Cum ai putut să dai drumul la un astfel de document? Ai putut? Bine! Ești instituție, firmă, plătește 6 milioane de euro, dacă i-ai trimis femeii pe hârtie așa ceva”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News