„Nu sunt tot timpul rațional. De când am dat cu ochii prima oară de Greta Thunberg, mi-am imaginat că așa trebuie să arate personajul principal dintr-un film despre copilăria și adolescența lui Scaraoțchi”, scrie Cristian Tudor Popescu, în postarea „Binecuvântați animalele și copiii”.
Jurnalistul precizează că „nu crede că a văzut vreodată o făptură mai sinistră, înveșmântată în cea mai luminoasă idee de pe acest Pământ”.
Reacţia gazetarului vine după ce activita Thunberg, în vârstă de 20 de ani, a fost criticată pentru activismul propalestinian, la un miting pentru climă care a avut loc duminică, 12 noiembrie, la Amsterdam.
Greta Thunberg a invitat pe scenă o femeie palestiniană şi o femeie afgană, spunând: „Ca mişcare pentru justiţia climatică, trebuie să ascultăm vocile celor care sunt oprimaţi şi ale celor care luptă pentru libertate şi dreptate. Altfel, nu poate exista justiţie climatică fără solidaritate internaţională”.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Vrajitoarea • 16.11.2023, 18:33
Daca nu+o place atunci sa nu o urmărească, dar nu - mi place comparația făcută. El are oglindă???
durban22 • 16.11.2023, 11:57
Mare dreptate are DOMNUL CTP in privinta scursurii societatii umane GRETA THUBERG, -O NENOROCITA CU CHIP DE OM !!.