CTP s-a referit mai întâi la promisiunea electorală făcută de Nicușor Dan în septembrie 2020, în care anunța că salariile bucureștenilor vor ajunge la 1400 de euro net pe lună până în 2024, potrivit proiectului de campanie, „Noul București”.
„1.400 de euro salariul mediu net pentru bucureșteni. L-am pus eu? Noi vorbim de ce a scris și a susținut domnul Nicușor Dan în campania electorală. Dânsul a pus acolo, nu l-a obligat nimeni. 1.400 de euro salariul mediu net… Întreb bucureștenii, simțiți că v-a crescut cu un eurocent salariul în aceste șase luni, ca să ne îndreptăm spre cei 1.400?”, a afirmat CTP la Digi24.
Gazetarul s-a referit apoi la promisiunea electorală privind timpul petrecut de bucureșteni în trafic.
„40% mai puțin timp petrecut în trafic. Simțiți, stimați bucureșteni, cum a scăzut (n.red. traficul)? Ce a putut să fie săptămâna asta în București, nu am văzut așa ceva… Avem un 40%, a crescut adâncimea gropilor și probabil s-au înmulțit”, a adăugat CTP.
Au trecut șase luni, ceea ce reprezintă o optime din intervalul respectiv. Există vreun pas după șase luni? Pentru că este de presupus că, pentru a obține în patru ani lucrurile acestea, la fiecare șase luni trebuie să ai o progresie.
CTP:
„Este greu de presupus că o să le realizezi pe toate în ultimele șase luni”, consideră gazetarul.
„Nici un milimetru mișcat în aceste șase luni”
Cristian Tudor Popescu a adăugat că „în aceste șase luni, nu avem nimic mișcat, niciun milimetru în cifrele acestea” și s-a referit la celelalte promisiuni electorale din septembrie 2020.
„Adică, mari parcări în jurul Capitalei, 130 de kilometri de metrou de suprafață, 50 de kilometri de linie de tramvai, noi grădinițe în București, școli cu program after-school. Nu a făcut școli noi cu program after-school, în schimb a anunțat că în pandemie se vor face de către Primărie niște after-school-uri pentru copii. Așa… 900 de tramvaie, autobuze și troleibuze noi. Știți ceva în acest sens?”, a precizat CTP.
Acesta s-a referit și la situația poluării din București, despre care a spus că nu se reflectă în promisiunile lui Nicușor Dan. „Doi ani de creștere a speranței de viață datorită reducerii poluării. Simțiți că veți trăi mai mult? Simțiți? Când? Când nu merg mașinile”, a mai afirmat gazetarul.