”Doamna Paisie, sau cum o cheamă, ministrețea Educației, a produs unul dintre cele mai pătrate argumente circulare din câte cunosc”, a scris CTP în editorialul intitulat ”Profesorii predau, elevii se predau”.
Nu trebuie să ne îngrijorăm, a zis ministrețea, deoarece testul nu se referă la ce știu elevii, ci la utilizarea a ceea ce știu. Ceea ce reprezintă chiar termenii de definiție ai analfabetismului funcțional! Deci: aproape jumătate dintre elevi sunt analfabeți funcțional pentru că sunt analfabeți funcțional, nu vă faceți griji!
Cristian Tudor Popescu:
”Apoi, aceeași persoană, precum și alți înțelepți
didactici și pedagogici atrag atenția că elevii români nu sunt pregătiți pentru
a susține un astfel de test străinez. Altă gogomănie, cu parfum de viorică”,
spune CTP.
Potrivit jurnalistului, ”ca să răspunzi la întrebările
PISA nu trebuie să te pregătești în mod special. Nu trebuie să înveți pe
dinafară rezumate la literatură, nu trebuie să știi date, cifre, citate.
Trebuie ceva, iată, mult mai greu: să gândești și să
exprimi ce-ai gândit, în limba română, corect, coerent, cu sens.
Nu e nevoie să „știi” un răspuns unic, standardizat,
dai răspunsul tău, care diferă de al altora”.
CTP: ”Cauza principală a buimăcelii elevilor sunt profesorii”
”Cauza principală a buimăcelii elevilor sunt profesorii”, este de părere jurnalistul, care este de părere că reforma invocată de Monica Anisie înseamnă să nu fi fost ea numită ministru al Educației.
”Cum totuși ați fost, reformă înseamnă să fiți demisă
cât mai repede, înainte de a-l concura pe Liviu Pop-Genunche cu alte inepții,
și mai năprasnice”, mai spune CTP.
Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a declarat că
rezultatele testelor PISA, unde România are cele mai slabe rezultate din
ultimii 9 ani, „nu trebuie neapărat să ne îngrijoreze, pentru că accentul nu se
pune neapărat pe ce ştiu elevii, ci pe ce aplică”.