CTP spune că actualul președinte al social-democraților
folosește ”lecția lui Ceaușescu”. ”Are băgat până în măduvă ceaușismul rânced. Știe
foarte bine lecția lui Ceaușescu. Nu recunoști niciodată o înfrângere, încerci
să o vopsești în victorie și te ții cu ghearele și cu dinții până când ești
descarcerată de acolo. Este filozofia partidului comunist și doamna Dăncilă a
preluat-o ad-literam”, a declarat jurnalistul în emisiunea Adrianei Nedelea.

Vorbind de ceea ce se va întâmpla în continuare cu Dăncilă,
CTP spune că ”Șansele ei sunt destul de reduse” pentru că în raportul de forțe
dintre teritoriu și centru ea este pe partea greșită.

”Pesediștii de frunte știu foarte bine că scorul real al
partidului este cel din primul tur, nu cel de acum. Aici sunt tot felul de
voturi conjuncturale care au fost luate de la celelalte partide. Iar voturile
din județele în care a câștigat doamna Dăncilă sunt obținute prin apăsarea pe
pedala mecanismului primarilor și șefilor de consilii județene care storc
voturi pur și simplu scoțând oamenii la vot”, explică jurnalistul.

Umăriți pe Libertatea: rezultate vot alegeri prezidentiale 2019 anunțate de
BEC și AEP.

 
 

Urmărește-ne pe Google News