Cristian Tudor Popescu precizează că „nimeni nu poate prevedea până unde va merge Führerul de la Kremlin”. Potrivit gazetarului, „Vladimir Putin n-a vrut să negocieze nimic, niciun moment. Totul a fost un teatru, atacarea Ucrainei fiind de mult stabilită ca obiectiv. Cam de când Putin a ajuns dictator al Rusiei acum 22 de ani. Ba chiar și mai devreme”.

Cristian Tudor Popescu susţine că „Putin este urmașul direct, moștenitorul autorilor loviturii de stat de la Moscova din august 1991, conduși de șeful KGB Kriucikov, care viza menținerea unei URSS amenințată cu dispariția sub Gorbaciov”.

„Nu au reușit atunci, Putin încearcă acum refacerea URSS și a sferei sale de influență. Sancțiunile internaționale asupra Rusiei nu îl vor opri nicidecum”, adaugă CTP, pe Facebook, după ce Rusia a atacat Ucraina.

Asigurările pe care le-am auzit și le auzim cu privire la securitatea României devin în acest moment optimiste, nu realiste. Nimeni nu poate prevedea până unde va merge Putin. Dincolo de calculul rece, militaro-strategic și politic al agresiunii rusești, există și o doză de nebunie în comportamentul Führerului de la Kremlin. Sau geniului de la Kremlin, potrivit lui Trump. Spun Führer, întrucât ce vedem arată ca blitz-krieg-urile lui Hitler de la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, încheiate cu atacarea Poloniei.

Cristian Tudor Popescu:

În finalul editorialului, jurnalistul reia întrebarea: „«Dacă România n-ar fi în NATO, cam cât timp i-ar lua lui Putin până să ocupe cel puțin Delta Dunării și litoralul românesc al Mării Negre, decretat imperialist amenințător pentru portavionul terestru rusesc Crimeea?», făcând abstracție de propoziția «Dacă România n-ar fi membru NATO»”.

Urmărește-ne pe Google News