Gazetarul și-a început mesajul cu declarația liderului PSD care a precizat că România ar trebui să-și respecte campionii. 

„«Să ne respectăm campionii! L-am băgat și pe Gică Popescu în pușcărie, și cu ce ne-am ales?». Asta este gândirea de Drept a premierului României, Marcel Ciolacu, candidat la președinție. Dl Ciolacu spune «l-am băgat în pușcărie». Cine? Noi. Ca și cum sentința ar fi fost dată în cazul G. Popescu de un tribunal al întregului popor, nu de o instanță de judecată.”, se arată în postarea cu pricina.

„Justiția e un biznis pentru popor”

Cristian Tudor Popescu a mai precizat și faptul că premierul nu susține că Gică Popescu a fost condamnat „pe nedrept”, însă menționează că „un campion ca el n-ar fi trebuit condamnat nicidecum”. 

Motivul? „Pentru că e campion”, precizează jurnalistul. 

„Și că, oricum, nu ne-am ales cu nimic, căci Justiția e un biznis pentru popor, la care suntem părtași cu toții și trebuie să facem un ce profit (în treacăt fie spus, pe lângă cei 3 ani de închisoare pentru manipularea de bani negri în transferuri de fotbaliști, G. Popescu a fost și obligat la plata către stat a peste 2 milioane dolari)”, a mai adăugat CTP.

Jurnalistul a punctat și faptul că Marcel Ciolacu a mai adăugat un „și” în declarația sa referitoare la condamnarea lui Gică Popescu, ceea ce ar fi lăsat de înțeles că Elisabeta Lipă, președinta Agenției Naționale pentru Sport și vicepreședinte PSD pe Sport, „ar fi fost deja închisă”.

„Dl Ciolacu mai pronunță și un  «și»:  «L-am băgat și pe Gică Popescu în pușcărie». Ca și cum dna Elisabeta Lipă, cazul despre care dl Ciolacu făcea vorbirea de mai sus, ar fi fost deja închisă, iarăși, de noi toți. Or, dna Lipă nu va fi nici măcar deranjată de Corpul de Control al Guvernului, căci așa a hotărât judele Ciolacu: «Lucrurile sunt foarte clare, nu am de ce să trimit corpul de Control. Sunt niște anomalii în lege. Eu am discutat și cu domnul Covaliu, și cu doamna Lipă, și sunt convins că, până vor ajunge la aprobarea noastră în Guvern, lucrurile vor fi clare»”.

„Duhoarea legilor Justiției din vremea lui Dragnea”

În final, CTP precizează că premierul a urmărit, controlat și judecat cazul banilor din medaliile de la JO 2024.

„Deci, dl Ciolacu a urmărit, a controlat, a judecat el, pe loc, speța, înmărmuritoare, a sumelor de 162.000 euro pentru contabila șefă și aproape 300.000 euro pentru antrenorii secunzi din lot, răsplată a «performanțelor olimpice»  ale respectivilor, de care nu s-ar fi știut dacă nu ar fi vorbit fostul ministru al Sportului, E. Novak. Și a decis, tot dl Ciolacu, că dna Lipă e atacată fiindcă e membră PSD și prima pe lista PSD la Botoșani, din pură pizmă, căci «Toate partidele vorbesc despre sport, dar nu au niciun sportiv de talia unui campion olimpic sau mondial precum dna Lipă» . La faptul că starostele PSD îi asigură protecția ca un badigard pesedistei Lipă, în fața organelor îndrituite s-o cerceteze, nici să nu îndrăznim să ne gândim. Începe să se simtă duhoarea legilor Justiției din vremea lui Dragnea, care n-a ajuns președinte…”, a transmis jurnalistul.

Urmărește-ne pe Google News