„Oameni buni, ăștia i-au făcut dosar penal marii noastre luptătoare pentru libertatea românilor, senator Diana Iovanovici Șoșoacă!”, a scris Cristian Tudor Popescu, amintind apoi de toate teoriile conspirației invocate de senatoare și de implicarea soțului în incidentul din 10 decembrie.

„Brucselu a trimis un comando, cică jurnaliști italieni de la Raiuno, s-o atace la ea în casă pe Diana și pe soțu, Silviu, ca să-i înțepe. Normal că atunci când aia care țipa că e midia a scos siringa să i-o-nfigă lu Silviu, el, ca orice bărbat român adevărat, a strigat după ajutor și ea i-a băgat pumnu în gură. Și acu se plânge că a mușcat-o Silviu de mână”, mai afirmă CTP.

„Bine a făcut Diana că i-a sechestrat așezându-se în fața ușii încuiate, pe care a reușit s-o acopere integral, cu propriul ei trup, până la venirea poliției. Nu trebuie să vă mire că italianca, deși e cam 50% din doamna senator, a lovit-o grav cu mâna și cu piciorul, astea sunt antrenate la karate, mai ceva ca judecătorul Danileț. Și a mai și zis că grotescu crește înfiorător, dar că trebuie să refuzăm să ne obișnuim cu el. Grotească ești tu cu mă-ta, macaronaro! Mascalțone!”, continuă, în același mod, gazetarul.

Măriuţa Nistor, jurnalista care a investigat sub acoperire mecanismul de tulburare a democrației cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat printre robiȘORi” | Interviu
Recomandări
Măriuţa Nistor, jurnalista care a investigat sub acoperire mecanismul de tulburare a democrației cu bani de la Moscova: „M-am infiltrat printre robiȘORi” | Interviu

În final, Cristian Tudor Popescu ironează susținătorii senatoarei care s-au strâns luni la Parchet în timp ce Silviu Șoșoacă era audiat și pus sub urmărire penală, sub control judiciar pentru ultraj.

„În seara asta, spuneți-le la toți, să ieșim și să ne ducem peste ei, la Justiție, la minister, și la Interne! Dia-na, Dia-na! Sil-viu, Sil-viu”, conchide gazetarul.

Autoritățile italiene au cerut marți explicații ambasadorului român la Roma, după scandalul Șoșoacă – Rai Uno. Reacția premierului Ciucă nu s-a lăsat așteptată, guvernul catalogând drept „inacceptabil” acest incident și cerând clarificarea lui „în regim de urgență”.

Scandalul Șoșoacă – Rai Uno

Presa din Italia a relatat luni pe larg scandalul dintre echipa de jurnaliști ai postului public de televiziune italian și senatoarea Diana Șoșoacă și soțul acesteia. Senatoarea este acuzată că a atacat și sechestrat echipa de la Rai Uno, iar poliția, că nu i-a protejat pe jurnaliști.

Luni, Parchetul Sectorului 1 l-a pus sub control judiciar pentru 60 de zile și a început urmărirea penală pentru ultraj pe numele lui Dumitru Silvestru Șoșoacă, soțul senatoarei. El este acuzat că a agresat unul dintre polițiștii care au intervenit la biroul de avocatură al senatoarei în timpul scandalului cu jurnaliștii de la RAI.

Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”
Recomandări
Florina Presadă, fostă directoare ACCEPT: „Dacă vedem tineri care se duc spre extremism, este pentru că au fost lăsați de izbeliște de către celelalte partide”

Jurnalista italiană a depus la rândul ei plângere la poliție împotriva senatoarei și a soțului acesteia.


Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Știrileprotv.ro
Povestea a doi români care s-au mutat cu cei 8 copii ai lor într-o casă abandonată din Franța. Proprietarii au chemat poliția
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Cartierul care se construiește de la zero în București. Se întinde pe 18.000 de mp, va avea un concept occidental cu joburi aproape de casă, blocuri, birouri și cafenele. Va fi unic în România
FANATIK.RO
Cartierul care se construiește de la zero în București. Se întinde pe 18.000 de mp, va avea un concept occidental cu joburi aproape de casă, blocuri, birouri și cafenele. Va fi unic în România
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
GSP.RO
Fostul lider WTA s-a căsătorit » Cum a cucerit-o printr-o abordare pe stradă: „Este un film total! Am știut din prima”
Strada din București de unde au fost alungați toți bogații. N-au contat sumele din conturi și nici numele sau funcția politică. Și-au făcut bagajele și-au plecat care încotro
FANATIK.RO
Strada din București de unde au fost alungați toți bogații. N-au contat sumele din conturi și nici numele sau funcția politică. Și-au făcut bagajele și-au plecat care încotro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Unica.ro
'În biserică, cu cununiile pe cap, telefoanele sunau și amanta urla'. Anamaria Prodan, noi dezvăluiri despre separarea de Laurențiu Reghecampf. A făcut publice detalii intime din relația lor!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Observatornews.ro
Pelerinajul Sfintei Parascheva. Ce își dorește Gabriela, o tânără din Ucraina, care a așteptat 12 ore să se închine la moaștele Cuvioasei
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă
HOROSCOP
Horoscop 13 octombrie 2024. Fecioarele ar putea fi mai interesate de problemele legate de starea de sănătate sau cele de la muncă

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI