În postarea intitulată „Ce se ascunde sub halatul alb”, Cristian Tudor Popescu a criticat faptul că medicii „vor să fie judecați tot de doctori”, în condițiile în care este vorba despre morți „în condiții cât se poate de dubioase”.
„Ce mi se pare la fel de înspăimântător ca posibila vinovăție ucigașă cu premeditare a doctorițelor de la spitalul Sf. Pantelimon este poziția Colegiului Medicilor și a organizației medicilor ATI de a împiedica cercetarea zișilor medici de către procurori. Când e vorba de morți în condiții cât se poate de dubioase, văd că doctorii vor să fie investigați și judecați tot de doctori, căci procurorii nu se pricep la medicină”, a transmis Cristian Tudor Popescu.
„În cursul investigațiilor, oamenii legii pot să apeleze, după caz, la organe de expertiză autorizate în domeniul în care are loc ancheta. La fel, și cei acuzați. Dar când e vorba de vieți omenești, cum să împiedici intervenția Poliției și Procuraturii? Nu-mi pot reprima gândul că o astfel de atitudine a breslei doctorilor presupune că au niște cadavre ascunse prin dulapuri…”, a continuat Cristian Tudor Popescu.
Doctorițele Mirela Păiuș și Maria Miron de la Secţia ATI a Spitalului „Sfântul Pantelimon” din București au fost arestate preventiv pentru 30 de zile, pentru omor calificat cu premeditare și tentativă de omor calificat.
Ele sunt acuzate că au provocat moartea unui pacient în vârstă de 54 ani, aflat în stare gravă, prin scăderea cu intenție a dozei de Noradrenalină.
Societatea Română de Anestezie şi Terapie Intensivă a contrazis Parchetul, spunând că „nu poate vorba de crimă premeditare” și prezintă explicaţii despre utilizarea noradrenalinei.
FOTO: Hepta
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
X01Y • 15.08.2024, 09:37
Cam așa funcționează sistemul public de sănătate din România. Când vreun halat alb este implicat în asasinarea unui pacient, întreaga breaslă sare în apărare, cu motivații halucinante și absurde, cum că de fapt tot pacientul ar fi vinovat. Dacă îndrăznești să critici un protocol medical ca nepotrivit, apar "vocile" medicale blazate, genul tatuat, rocker și romancier care se recomandă psihiatru și care explică academic că ei au un fel de drept de a decide dacă să continue tratamentul medical sau să-l oprească. Cu alte cuvinte, drept de viață si/sau moarte. Apoi se miră că întreaga opinie publică condamnă sistemul medical. Printre ei sunt si doctori dedicați profesiei și devotați oamenilor care sunt supuși oprobiului oamenilor și care nu merită asta. Dar, Doamna cu coasa le-a făcut o reclamă teribilă. Ii dorim mulți ani frumoși, cu multe gratii la geamuri.
DoarDiviziaB • 15.08.2024, 16:41

Ești absurd. Nu poți ține un om pe noradrenalina la nesfârșit pe bani care sunt și așa prea putini. Trebuie sa existe limite. Evident în lipsa acestor limite totul este ilegal iar cele două trebuie să răspundă legal.
Anaximene • 15.08.2024, 20:16
DoarDiviziaB • 15.08.2024, 16:41
Ești absurd. Nu poți ține un om pe noradrenalina la nesfârșit pe bani care sunt și așa prea putini. Trebuie sa existe limite. Evident în lipsa acestor limite totul este ilegal iar cele două trebuie să răspundă legal.
Speța e complicată. Exista o tara in UE unde plafonul e la 60 mii € cheltuieli spitalizare din banul public, apoi hasta la vista , baby Numai ca acolo, decizia o ia o comisie medicala formata din dr DIN ALT SPITAL. Sa decida dr pe cont propriu si falsificand Foaia de Observatie Clinica, e un abuz la care Justitia nu poate sta pasiva
CezarAlexandru • 14.08.2024, 10:17
Medicii vor sa fie judecati tot de doctori! In Romania expertizele judiciare in cazuri de malpraxis (infractiuni sau nu) sunt facute de catre medicina legala iar contestatiile eventuale ajung la o comisie nationala. Opinia "medicilor experti" se stie dinainte..ia uitati ce spunea seful Colegiului Medicilor in 2022 la conferinta: "Deși erorile medicale pot fi cauzate de personalul medical, factorii ce țin de sistem sunt principalii responsabili de apariția erorilor medicale - resursele umane limitate, echiparea necorespunzătoare a unităților sanitare, legiferarea incompletă etc iar acest lucru este larg acceptat la nivel internațional”, a reiterat prof. dr. Daniel Coriu". Cu alte cuvinte daca faci accident rutier, strazile sunt de vina, sistemul din Romania etc. Daca furi e pentru ca iti era foame si salriul e mic, nu?Oare nu le este rusine? Nu toti traim in acest sistem si raspundem pentru greselile noastre? Exceptati de la raspundere? Aveti un pic de bun simt in voi?
Anaximene • 15.08.2024, 20:41

Nu e posibil ca probleme medicale COMPLEXE sa fie judecate de juristi.
Nexus • 14.08.2024, 07:57
Ceva este putred in Danemarca....Daca era un membru al familiei doctoritelor, la fel procedau ca sa elibereze paturile?????? Sau luptau cu toate mijloacele sa l tina in viata???? De ce exista necomcordanta intree fole de observatie si memoria aparatelor??? Cine ascunde adevarul si pentru ce....TOTI DIN SECTIA ATI stiau de aceste proceduri ilegale si imorale si nimeni NU a facut nimic......ca sa fie bine sa NU fie rau....Tragedie.......