UPDATE ora 21.20: Într-o reacție rapidă la postarea lui Cristian Tudor Popescu, polițistul Marian Godină a recunoscut, luni seară, că s-a pripit atunci când a criticat în termeni duri investigația jurnaliștilor de la Recorder.ro privind cazul de la Oradea.

„Am mult prea mult respect și mult prea multă încredere în dumneavoastră ca să îmi treacă măcar vag prin cap ideea că nu ați scris exact ceea ce ați gândit. În materie de gazetărie nu am cum să mă contrazic cu dumneavoastră, nu știam partea cu cei 20%. Au mai fost jurnaliști pe care îi cunosc și care azi m-au sunat și mi-au zis în față că am greșit. M-au pus pe gânduri, iar dumneavoastră acum m-ați convins”, a scris Marian Godină.

„Tonul meu a fost arogant (asta mi-a zis până și soția mea) și am atacat cu ciomagul, deși aș fi putut să o fac sobru și fără atacuri care nu își aveau locul, deoarece în continuare cred că Recorder nu a prezentat situația reală de acolo”, a mai afirmat polițistul.

„Ca să vă răspund la ultima întrebare, da, sunt de acord cu dumneavoastră de data asta”, conchide Marian Godină, după ce Cristian Tudor Popescu îl întrebase pe polițist, în finalul postării sale, dacă nu ar fi fost mai înțelept ca, în locul unui mesaj agresiv postat pe Facebook, să ceară ca Ministerul de Interne să demareze o anchetă care să facă lumină în cazul ofițerului Paul Filimon din Oradea.

Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății
Recomandări
Imagini cu banii puși de un pacient pe biroul lui Nelu Tătaru, despre care procurorii susțin că sunt șpagă luată de fostul ministru al sănătății
CTP, replică pentru Godină, după criticile aduse investigației Recorder: O atitudine demnă de un „jurnalist" de la „Cloaca cu puii de AUR". Polițistul i-a răspuns

***

Știrea inițială: „Dânsul a considerat necesar nu să critice, ci să beștelească, să facă cu ou și cu oțet un reportaj de investigație al jurnaliștilor Recorder. (…) Dl. Godină califică așa investigația Recorder: «Un mare fâs, jurnalism de doi bani, făcut cu amatorism și multă naivitate și aroganță, pus în serviciul vizualizărilor»”. Și continuă: «Afirm că jurnaliștii care au realizat reportajul cu IPJ Bihor sunt doar niște tocilari naivi cu aere de investigatori, niște bieți editori, care dacă au dat trei telefoane au impresia că au investigat. Asta e varianta bună, sper totuși că nu sunt niște ticăloși care au făcut ce au făcut cu intenție», scrie Cristian Tudor Popescu (CTP), într-o postare pe pagina sa de Facebook.

„Dl. Godină are tot dreptul să nu fie de acord cu reportajul Recorder. Dar să exprime acest dezacord în astfel de termeni!?…: «Un mare fâs, doi bani, amatorism, naivitate, tocilari cu aere, au dat trei telefoane, ticăloși, foarte ofticați, adulați, oamenii să tremure», asta e o atitudine demnă de un «jurnalist» de la «Cloaca cu puii de AUR», nu de un polițist”, mai afirmă gazetarul.

Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică
Recomandări
Mario Iorgulescu scapă de acuzația de omor. Judecătorii au schimbat încadrarea faptei și poate primi o pedeapsă mai mică

M-aș fi așteptat ca dl. Godină să-și prezinte contraargumentele și informațiile, obținute din concediu, pe care le deține în legătură cu cazul, într-un limbaj profesional, clar și concis, nu să arunce acest șuvoi de invective. (…) Să te năpustești în condițiile astea asupra Recorder, în slip, de pe plajă, cum precizează chiar dl. Godină, cu ocări și miștocării agresive, în loc să ceri ca o anchetă a controlului superior din MAI să elucideze cazul, pentru a păstra neștirbită onoarea Poliției, în care crezi, nu e cel puțin ciudat? Sunteți de acord, domnule Godină?

Cristian Tudor Popescu:

Gazetarul admite că e posibil să mai existe și alte probe pe care nu le-au prezentat sau descoperit jurnaliștii de la Recorder sau că este posibil ca reportajul să conțină erori.

„Dar o regulă a meseriei spune că dacă dintr-o investigație jurnalistică 20% este adevăr indubitabil, atunci jurnaliștii și-au făcut treaba. Pornind de la acele 20%, organele de anchetă ale statului pot să se sesizeze pentru că, repet, rolul presei este să semnaleze, nu să realizeze anchete complete, de tip procuratură. (…) Or, mult peste 20% din materialul Recorder sunt fapte, documentate cu probe greu de contestat”, notează CTP.

Marian Godină a publicat duminică dimineață, 30 iulie, o opinie amplă despre reportajul Recorder, intitulat „Instituții pentru cei puternici. Cazul polițistului Filimon”, prin care îi acuză pe jurnaliști că au publicat „un reportaj slab și fals”, „de dragul vizualizărilor”.

Godină a prezentat propria versiune a cazului, citând din mărturia omului de afaceri implicat, Marius Droncea, fără a prezenta însă și dovezi concrete, documente sau înregistrări.

Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”
Recomandări
Orientul Mjlociu, între furie şi iertare. Joe Biden, către Netanyahu: „Bibi, tu n-ai nici o strategie!”

„Reportajul de la Bihor e unul extrem de slab, e de fapt prezentarea poveștii unui om, a variantei lui, pe lângă care au dat câteva telefoane. Asta numesc ei investigație. Mă întreb ce-o mai fi alea în care jurnaliștii caută, află, cercetează, întreabă, au surse beton, capătă documente, interceptează lucruri serioase etc. Tot ce au prezentat în reportaj le-a fost furnizat de Filimon, nimic nu au obținut ei. Pe lângă că e foarte slab și fals, reportajul face extrem de mult rău unor oameni și unei instituții”, a scris Marian Godină, într-o postare pe Facebook.

Ulterior, jurnaliștii Mihai Voinea și Cristian Delcea de la Recorder au răspuns acuzațiilor făcute de Marian Godină. Explicațiile lor pot fi citite, pe larg, AICI.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (19)

Dori.l   •   18.12.2023, 08:35

Priceput in toate... CTP...

Carmen04.   •   18.09.2023, 18:29

Bine ca a recunoscut ca s-a ambalat prea tare.

piciusz   •   04.09.2023, 13:46

Bine ca a recunoscut ca s-a ambalat prea tare.

Vezi toate comentariile (19)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Știrileprotv.ro
Ce salarii și pretenții au tinerii care își caută un job. „Cam 4.000 lei”. „Să nu lucrez marți, joi și în weekend”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Mihai Voropchievici anunță runele pe final de an și zodiile care au noroc la bani. Ei sunt nativii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe
FANATIK.RO
Mihai Voropchievici anunță runele pe final de an și zodiile care au noroc la bani. Ei sunt nativii care își îndeplinesc cele mai mari dorințe
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
GSP.RO
„Nu a fost niciun centimetru de piele care să nu fie vânăt”. Fosta jucătoare din top 5 WTA, documentar despre dramele din viața ei
Orașul surpriză din România care se ridică de la zi la zi. E cel mai bogat din țară, se construiește pe bandă rulantă și sunt mai mulți angajați decât locuitori. Până și biserica are acoperișul poleit cu aur

Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Unica.ro
Și-a făcut iubit cu nevastă și copii acasă! Artista a fost prinsă cu bărbatul însurat pe străzile din București! El duce o viață dublă, iar ea se bucură de atenție și daruri de lux!
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Financiarul.ro
Horoscop financiar 14 – 20 octombrie 2024. Află cine are câștiguri în plus săptămâna aceasta!
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Observatornews.ro
Afacerea care i-a adus succesul lui Florin. Vinde pe platforme de livrare şi în restaurante
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare
HOROSCOP
Horoscop 12 octombrie 2024. Gemenii au ocazia de a vedea mai limpede care dintre problemele ce s-au acumulat nu mai suportă amânare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI