„De ce se vâră în forță religia pe gâtul elevilor prin legile Educației? De ce s-a ivit ideea religiei ca materie de examen la bacalaureat? De ce guvernul, prin trimisa lui Iohannis la Ministerul Educației (ministrul Ligia Deca, n.r.), vrea ca tinerii să învețe nu despre religie, ci religia ca disciplină cu valoare de adevăr, cum e matematica, și care să fie pusă în practică?”, se întreabă Cristian Tudor Popescu (CTP), în postarea lui de duminică, 19 martie, intitulată „Robii lui Dumnezeu sunt niște robi”.
„De ce vor asta cultele religioase, în frunte cu BOR, e limpede dacă gândești rațional: ca să-și asigure noi generații de clienți, fără de care Godporația ar da faliment, ca orice companie de băuturi carbogazoase”, susține jurnalistul.
Acesta se mai întreabă și care este interesul puterii laice, reprezentată de instituțiile statului, „ca Biserica să-și mențină influența asupra populației?”.
„Mai întâi, pentru că, aidoma religiei, politicul nu mizează pe rațiune pentru a manipula masele. Religia nu presupune nicio demonstrație, este o colecție de ziceri, de propoziții cocoțate deasupra logicii, care trebuie luate ca atare, fără posibilitatea de a le pune la îndoială. Este un basm, care, spre deosebire de Basmele Românilor, ale lui Petre Ispirescu, vrea statutul privilegiat de a fi luat drept real. Așa și politica: alegerile nu se câștigă prin raționamente, bazate pe date și fapte, susținute de dovezi, supuse unor teste și expuse ca atare votanților. Dacă încearcă așa ceva, un politician e mort din start. Ca să reziste și să câștige, el trebuie să spună o poveste, să găsească formulări scurte și memorabile, să aibă carismă și, mai ales, să identifice și să transmită cât mai multor oameni exact ce vor să audă. Adevărul poate fi și el folosit, dar cu măsură și numai atunci când dă bine în story”, mai scrie CTP.
Potrivit acestuia, religia „formează gândirea individului uman în a se lăsa ghidată de emoții, de impresii, de opiniile altora, de vocea și talentul celui care le emite”. „Dar și de propriile frustrări, în speranța că ar putea fi rezolvate. Sentimentul pe care atât predicatorul, cât și politicianul urmăresc să-l creeze unei mulțimi cât mai mari este acela de apartenență la o sectă privilegiată – noi suntem ai lui Hristos, noi suntem ai lui Trump – situată deasupra celorlalți, care nu mai sunt decât niște pierzători, ființe inferioare. Să inspire omului teama de a nu rămâne pe dinafară, că altfel o să fie rău de el”, mai afirmă jurnalistul.
Acesta este motivul pentru care, potrivit lui CTP, educația religioasă menită să producă credincioși este necesară puterii politice. „Cei care fac cruci în serie când văd o biserică sunt votanții cei mai ușor de amăgit”, explică Cristian Tudor Popescu.
Al doilea motiv, în opinia lui CTP, pentru care puterea laică vrea ca BOR să-și mențină influența asupra populației este determinat de faptul că „Biserica e o structură dictatorială”.
„Textele sfinte nu pot fi contestate, nici măcar discutate de niște simpli enoriași. Ele se dictează de către popi și sunt însușite ca atare. Supunerea e o calitate esențială a credinciosului”, afirmă jurnalistul.
„Omul cu frica lui Dumnezeu este foarte probabil să fie docil și în fața autorităților, a statului. Mai ales că nicăieri creștinismul nu îndeamnă la revoluție împotriva strâmbătăților, ci la așteptarea evlavioasă a compensației ce se va oferi pe lumea cealaltă. (…) Din aceste cauze, Biserica Ortodoxă a fost, dintotdeauna, în România, așezată lângă scaunul puterii lumești. Robii lui Dumnezeu sunt, la urma urmei, niște robi”, conchide CTP.
Reprezentanții a 13 culte religioase recunoscute în România, în frunte cu Biserica Ortodoxă Română, i-au transmis, pe 13 martie, ministrului educației, Ligia Deca, o adresă comună în care propun mai multe modificări în proiectul legii educației, inclusiv ca religia să devină materie de bacalaureat.
În scrisoarea cultelor se cere „nediscriminarea religiei în raport cu alte materii din trunchiul comun”. Propunerea este motivată prin faptul că religia este „singura disciplină care a fost validată de covârșitoarea majoritate a părinților”, având în vedere că peste 70% din părinții români au ales să-și înscrie copiii la orele de religie.
Ideea a scindat opinia publică din România în ultima săptămână.