„Ce e mai rău: să spargi un magazin și să furi câte ceva sau să copiezi un text al altcuiva și să-l dai drept al tău, făcând profit din asta? Ambele au ca gen proxim hoția, dar plagiatul are o diferență specifică în plus. Hoțul de obiecte doar le găbjește, nu zice că le-a făcut el. Plagiatorul pretinde că el este autorul, creatorul textului. Adică, pe lângă că fură, mai și minte”, își începe CTP editorialul.
Potrivit gazetarului, „cel care știe cel mai bine că Sorin Cîmpeanu e un trișor este Sorin Cîmpeanu”, care deși „cu hoția și minciuna asta trăiește din 2006. Concubinează cu ele”, în același timp, „îi învață pe elevi cum să fie cinstiți și silitori”.
Mai mult, vinovăția lui Cîmpeanu este probată, ca și în cazul premierului său, Ciucă, de atitudinea actualului ministru al educației, care, din înălțimea funcției, refuză să dea vreo explicație în legătură cu acuzația de plagiat. Și își face Legea Educației în așa fel încât fapta lui de plagiat, cât și cea a lui șef Ciucă, să fie de mult prescrise.
Cristian Tudor Popescu:
În finalul editorialului, CTP vorbește despre impostură, fără însă să îl numească pe Sorin Cîmpeanu: „Vă reamintesc acest principiu de antropologie politică: cu cât e mai mare și mai nesimțit impostorul, cu atât mai mari vor fi cinismul și lipsa de scrupule cu care își va apăra impostura”.
Cîmpeanu, acuzat de plagiat de Emilia Șercan
Luni, 26 septembrie, jurnalista Emilia Șercan a demonstrat că Sorin Cîmpeanu a plagiat într-un curs universitar. Potrivit investigației PressOne, ministrul și-a însușit în 2006 aproape 100 de pagini din munca a doi universitari alături de care semnase cu șase ani mai înainte.
Șercan a scris că ministrul „și-a însușit în mod fraudulos” 13 capitole, „trecându-se drept autor al respectivelor secțiuni din cursul universitar”.
Pe 26 septembrie, într-o primă reacție la acuzațiile de plagiat, Cîmpeanu a declarat că articolul este „o încercare de a bloca legile educației”. Pe 27 septembrie, a spus că cei care lansează acuzații de plagiat „sunt un fel de habarnişti” și că cei care se opun legilor educației sunt „analfabeţi puri” și „analfabeţi funcţionali”. Pe 28 septembrie, Cîmpeanu a publicat declaraţia unuia dintre profesorii care au semnat cu el un curs universitar însușit apoi de ministru, în încercarea de a demonstra că nu a plagiat.
Mai multe persoane au protestat în ultimele două zile în fața Ministerului Educației. Oamenii au cerut demisia lui Sorin Cîmpeanu, al treilea liberal acuzat de plagiat după Florin Roman și Nicolae Ciucă.
Noile Legi ale educației vor fi transmise Guvernului spre aprobare și apoi Parlamentului. Dacă legile vor intra în vigoare în forma actuală, acestea vor desființa CNATDCU, consiliul care analizează plagiatele, iar ministrul Sorin Cîmpeanu va scăpa de verificările instituției.
Foto: Inquam Photos / Bogdan Buda
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
didina • 29.09.2022, 12:30
Nu sunt de acord cu -prescrierea- plagiatului. Ce e aia, adica dupa un timp numai e plagiat? Adica ti-ai insusit munca altcuiva si dupa un timp ea devine a ta? Nu, daca cineva copiaza o arie din Aida, de ex. dupa trei ani i se sterge vina - eventual el devine autorul? Nu exista prescriere in cazul plagiatelor, cine a inventat asta in afara de faptul ca e infractor mai si legalizeaza hotia?
ivryernest • 29.09.2022, 00:27
Cristian Tudor Popescu are perfectă dreptate ! Dar cine-l ascultă... acolo, sus ?