Ieri, pentru prima dată în ţara noastră, unui bărbat de 44 de ani din Suceava i-a bătut în piept o “inimă artificială”.
Operaţia, o premieră în România, s-a efectuat la Institutul de Boli Cardiovasculare şi Transplant din Târgu Mureş şi a fost un succes.
Echipa de medici, condusă de dr. Horaţiu Suciu, şeful Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară, l-a scăpat pe pacientul aflat de mai bine de un an şi jumătate la “coadă” pentru transplant de insuficienţa cardiacă, ce-i lua aerul şi-l adusese într-o stare din ce în ce mai gravă.
Procedeul, în mai multe ţări din Europa
Începând de ieri, aparatul a preluat funcţiile inimii, reglându-i bolnavului debitul cardiac.
“Dispozitivul este ca o pompă, se introduce în interiorul ventriculului stâng şi absoarbe practic tot sângele din ventricul, punând în repaus muşchiul inimii, care nu face faţă acestei sarcini. Activitatea ventriculului stâng este preluată printr-o proteză ce se introduce în aortă şi asigură un debit cardiac. E o pompă ce asigură o funcţionare şi un debit cardiac de 7-8 litri pe minut, cât are nevoie un om pentru a avea o senzaţie de bine”, a explicat dr. Suciu pentru Mediafax.
Potrivit chirurgului, dispozitivile sunt foarte scumpe, de la 50.000 de euro în sus, şi va fi nevoie de un program special pentru ca acestea să poată fi suportate de stat. Procedeul se face de mai mult timp în Europa Centrală, iar în Europa de Est au fost începute programe similare încă din 2007 – în Croaţia, în Ungaria – în 2012 şi în Serbia – din 2013.