Dupa lacrimi de disperare au venit si lacrimile de bucurie. Cei peste 300 de romani reveniti, in noaptea de luni spre marti, din Liban, au rasuflat usurati, in momentul in care si-au imbratisat rudele care ii asteptau pe Aeroportul „Henri Coanda”. Desi infricosati de cele traite in timpul bombardamentelor, multi dintre repatriati au spus ca, dupa terminarea razboiului, vor sa se intoarca in Liban.

Atmosfera incarcata in Aeroportul „Henri Coanda”, luni noaptea. Zeci de oameni, obositi si macinati de spaima ca rudele lor s-ar putea sa nu se afle in aeronavele care veneau dinspre Siria, asteptau tacuti si incordati momentul aterizarii. Asteptarea devenea cu atat mai grea cu cat aeronavele intarziau sa apara. La un moment dat, un oficial al aeroportului a anuntat ca nici unul dintre cele trei avioane nu a confirmat decolarea si ca nu are nici o informatie referitoare la motivele intarzierii.

Atmosfera a devenit si mai apasatoare. Majoritatea celor care isi asteptau rudele sau prietenii spuneau ca, de la izbucnirea conflictului in Liban, au vorbit de putine ori cu acestia. „Daca am reusit sa vorbim de doua ori cu ei. Liniile erau mereu ocupate”, spune Florin Marinescu, un iesean care isi astepta sora la aeroport. Oamenii erau ingrijorati, pentru ca ultimele stiri despre cei asteptati erau de luni dimineata, cand s-a format un convoi care a inclus si opt autocare cu romani, cu destinatia Aleppo – Siria.

In plus, unii dintre romanii din Liban reusisera sa le povesteasca celor din tara despre momentele de disperare pe care le-au trait in timpul bombardamentelor. „Unde au stat sotul si copiii nu mai exista electricitate. O femeie este blocata intr-un subsol, cu un copil mic pentru care nu mai are mancare. Nimeni nu o ajuta, pentru ca e libaneza. Ar trebui sa nu se tina cont de religie. Toti suntem oameni”, povesteste cu lacrimi in ochi Mihaela Hammout.

Intr-un final, la ora 1.40, cu trei ore intarziere, aterizeaza primul avion, in care se afla 104 romani, femei si copii. „Femeile si copiii au avut prioritate”, spune una dintre romancele care tocmai sosisera din Liban. Cea de-a doua aeronava, cu 125 de oameni la bord, ajunge la 2.40, cu mai bine de trei ore si jumatate intarziere, iar ultima, in care se afla 84 de persoane, la 3.15, cu doua ore intarziere.

„Viata mea e acolo, ce sa fac eu aici?”

Unii dintre cei sositi sunt bucurosi ca ii vad pe cei dragi si ca au scapat din Liban, majoritatea insa sunt tristi ca au fost nevoiti sa se intoarca in Romania. „Viata mea e acolo, ce sa fac eu aici? Acolo este tot ce e al meu. Acolo e tara mea”, a spus iritata o romanca, subliniind ca abia asteapta sa se intoarca in Liban.

In momentul revederii, oamenii au izbucnit in plans, eliberandu-se, astfel, de stresul acumulat in ultimele zile. Bunicii si-au imbratisat nepotii, bucurosi ca acestia au ajuns teferi acasa. In confuzia generala din sala de asteptare, una dintre romancele sosite din Liban si-a uitat copilul la un lucrator de la aeroport (foto stanga). Acesta, speriat de situatie, a alergat cu copilul in brate pentru a i-l returna mamei. Surprinsa, aceasta s-a uitat lung la copil, apoi l-a luat in brate, vizibil stanjenita de ridicolul situatiei.

„Un imobil cu 150 de apartamente a fost transformat in faina”

Hussein Zahoui, un libanez care a ajuns luni noaptea pe aeroportul „Henri Coanda” impreuna cu sotia si fiica, a povestit ingrozit prin ce a trecut. Armata israeliana lansa din avioane manifeste, prin care le indica civililor pe ce rute sa plece din oras sau in ce locatii sa se adaposteasca pentru a nu cadea victime ale bombardamentelor.

“Ulterior, acele locurile indicate erau bombardate”, spune libanezul.

„Am respectat ce scria pe hartie si ne-am adapostit. Am fost bombardati si am plecat, crezand ca este o intamplare. Ne-am mutat intr-o alta cladire din apropierea aeroportului din Beirut. Cand aceasta a fost bombardata, am fugit impreuna cu familia mea si cu copilul familiei care ne adapostea. M-am uitat in urma si totul era transformat in faina. Nu cred ca este o greseala ca 12 rachete au distrus acel imobil cu 150 de apartamente”, completeaza Hussein Zahoui.

Alti 140 de romani au fost trimisi ieri spre casa

Uu nou grup de romani, format din 140 de persoane, a plecat din Beirut spre Siria, ieri dimineata, in jurul orei 9.00, cu sprijinul reprezentantilor Ambasadei Romaniei la Beirut. Acestia au fost imbarcati in patru autocare, dupa care, in Siria, au fost preluati de doua avioane.

Cetatenii romani si rezidentii care au cerut Ambasadei Romaniei sa fie repatriati si nu au putut fi evacuati in cursul zilei de luni au fost contactati telefonic, luni seara, de personalul ambasadei, care le-a cerut sa se prezinte la sediul misiunii diplomatice romane marti dimineata, la ora 6.00, pentru a pleca spre Siria. Persoanele care au cerut sprijinul ambasadei au fost rugate sa vina cu actele de identitate si cu 50 de dolari, bani necesari acoperirii costurilor vizei pentru Siria si, in cazul cetatenilor straini, pentru viza de acces in Romania.

 
 

Urmărește-ne pe Google News