Nicușor Dan frământă cozonaci și vorbește despre speranță

În filmulețul postat de Nicușor Dan pe rețelele de socializare, candidatul la prezidențiale intră în fabrică, unde este îmbrăcat în echipament igienic. După ce salută toți angajații, își suflecă mânecile, pune mâna pe aluat și începe să frământe, ca un brutar cu vechime. Bineînțeles că oprește câteva secunde să mângâie o pisică tolănită pe o canapea, apoi continuă să discute cu angajații despre munca lor.

„Am vizitat o fabrică de panificație unde, în prag de Paște, mirosul cozonacilor proaspeți și forfota angajaților îți dau speranță. E o afacere de succes, care oferă locuri de muncă stabile pentru sute de oameni și păstrează vii tradițiile noastre”, a scris Nicușor Dan pe Facebook.

Pe lângă partea festivă, clipul are și un mesaj politic clar, o critică la adresa poverii fiscale pe muncă, una dintre temele recurente în discursurile publice ale primarului.

„M-am bucurat să văd că pasiunea și munca bine făcută pot fi răsplătite. Dar am auzit din nou, ca în multe alte locuri din țară, aceeași îngrijorare: povara fiscală pe muncă e prea mare. Cred că este momentul ca statul să devină un partener real pentru cei care muncesc și creează locuri de muncă”, a spus el.

VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti
Recomandări
VIDEO Neştiuta poveste a lui Ianis, eroul de 17 ani care a salvat de la înec o tânără, în staţiunea Costineşti

Un mesaj electoral

Nicușor Dan nu este cunoscut pentru apariții spectaculoase sau pentru campanii bazate pe imagine, dar această vizită la o fabrică de cozonaci pare să fi fost gândită ca un gest simbolic, între tradiție, respect pentru muncă și promisiunea de schimbare.

„Oamenii care își câștigă pâinea prin muncă cinstită sunt cei care țin România în picioare”, a adăugat primarul.

Poate gestul său va frământa și voturi, mai ales că, după scandalul din USR, Nicușor Dan a pierdut aproape 5% din voturi.


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Google News Urmărește-ne pe Google News Abonați-vă la canalul Libertatea de WhatsApp pentru a fi la curent cu ultimele informații
Comentarii (2)
Avatar comentarii

Berbukson 19.04.2025, 15:43

Acum vine piedone la el și îl întreabă unde e certificatul de la produs și când a schimbat uleiul. Oricum grețoasă campanie electorală și-a făcut.

Avatar comentarii

Demradulescu 19.04.2025, 14:44

De la tăiat frunză la câini în primărie,la făcut cozonaci este un pas înainte;urmează Nicușor -vidanjor.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.