Principalul motiv pentru care 75% dintre românii care aleg să utilizeze cardul pentru plata cumpărăturilor în magazine este faptul că, în acest fel, nu trebuie să mai poarte numerar, în timp ce pentru aproape jumătate (49%) este important timpul economisit la cumpărături, atunci când plătesc cu cardul.
Rezultatele studiului confirmă tendinţa de maturizare a pieţei plăţilor electronice, şi relevă faptul că 97% dintre cei care efectuează plăţi cu cardul zilnic sau o dată la două-trei zile, fac acest lucru pentru cumpărăturile curente, scrie Agerpres. Tehnologia contactless începe să intre tot mai mult în rutina consumatorilor, 15% dintre respondenţi afirmând că plătesc în acest fel.
De asemenea, cercetarea arată că gradul de educaţie financiară în România nu este motivul principal atunci când cumpărătorii aleg să plătească în numerar, în detrimentul cardului. În general, românii nu plătesc cu cardul când comercianţii nu le oferă această posibilitate, 50% dintre respondenţi afirmând că acesta este principalul motiv atunci când nu folosesc cardul la cumpărături.
Pe de altă parte, numai 1% dintre respondenţii de toate vârstele au motivat că nu ştiu să plătească prin intermediul cardului, în timp ce 65% dintre cei întrebaţi aleg plata cu cardul datorită uşurinţei în utilizare.
Studiul a mai arătat că 60% din totalul respondenţilor preferă să utilizeze cardul pentru plata facturilor. Dintre aceştia, doar 12% se deplasează la chioşcurile dedicate plăţilor facturilor, în timp ce majoritatea aleg să realizeze plata facturilor online, prin completarea datelor cardului într-un formular.