Brățara a fost achiziţionată de un cumpărător care nu şi-a dezvăluit identitatea pentru 396.800 de lire sterline, sumă care include prima cumpărătorului, cu prilejul unei vânzări organizate de firma de licitaţii Dix Noonan Webb din Londra.

„Prinţesa Margaret a fost fotografiată purtând această brăţară în numeroase ocazii, ceea ce în mod clar a făcut ca obiectul să fie mai atractiv, stârnind interesul internaţional şi ofertarea extrem de competitivă – un rezultat excepţional pentru vânzător”, a spus Frances Noble, director asociat al companiei şi şeful departamentului de bijuterii.

Această sumă obținută în urma licitației „reflectă nu numai puterea actualei pieţe de licitaţii, dar şi importanţa prioritară a provenienţei”, a spus Frances Noble.

Bijuteria art deco a fost purtată de Margaret într-o fotografie realizată cu prilejul celei de-a 19-a aniversări de celebrul fotograful Cecil Beaton, în 1949.

Confecţionată în 1925, bijuteria şi este alcătuită dintr-un rând dublu din perle de cultură care încadrează un şir de diamante tăiate circular.

Brăţara a fost vândută de Christies în 2006 în cadrul unui lot de bijuterii din colecţia prinţesei la patru ani de la decesul acesteia.

Născută în 1930 la Castelul Glamis din Scoția, reședința familiei sale materne, prințesa Margaret a decedat în 2002, la vârsta de 71 de ani.

FOTO: Profimedia

Urmărește-ne pe Google News