La mare căutare în această perioadă sunt urzicile, mâncare preferată a celor care țin Postul Paștelui care se va termina pe 4 mai. Tarabele sunt pline până la refuz cu urzici proaspete. Tarabă lângă tarabă, dar lumea stă la coadă pentru un kilogram de urzici.
Kilogramul de urzici costă 20 de lei
Îîn cea mai mare piață bucureșteană kilogramul costă de la 15 până la 20 de lei.
„Urzici de pădure culese aseară, proaspete, proaspete. Cei în mână nu-i minciună. Dacă nu cumpărați acum nu mai găsiți peste jumătate de oră. Uite ce bătaie e pe ele, coadă ca pe vremuri. Ha, ha, ha!”, spune vânzătoarea în timp ce dă din mâini și vinde pungă după pungă.
Despre urzici se spune în popor că „schimbă sângele” și asta datorită aportului de vitamine și minerale pe care îl aduc organismului. Urzicile sunt o sursă excelentă de proteine, fier sau minerale. Este o plantă bogată și în siliciu, magneziu şi potasiu. Indicată pentru detoxificare şi pentru regenerarea organismului.
Piața Obor, raiul legumelor de sezon
Și loboda e preferata gospodinelor în această perioadă a anului. „Fac o ciorbică de lobodă, cu morcov, ceapă și ardei, mai pun câteva cubulețe de cartofi, plus borș. Iese o nebunie. Îmi place rece că-i mai bună la gust”, e mesajul unei doamne care tocmai a cumpărat cinci legături.
„Să dai zece lei pe o legătură e cam mult, dar n-avem ce face. Ținem postul Paștelui, iar legumele astea sunt o minunăție”, adaugă ea.
În Obor găsiți orice vreți. Tarabe speciale de legume care mai de care. De la măcriș la leurdă, la untișor sau lăptucă, la spanac și ștevie, toate se vând în piață. Prețurile pleacă de la doi, trei lei și pot ajunge până la maximum cinci lei, pe legătură. În funcție de comerciant.
Clienți sunt, dar nu la fel de mulți ca altădată. O vânzătoare știe și motivele: „Mamaie, toate s-au scumpit. Apa e scumpă, transportul nu mai spun. Dau legătura de ștevie cu 1,5 lei. Pomană curată! Cu cât s-o dau?! Și lumea tot nu e mulțumită, vrea negociere. Mai puțin de-atât ies pe minus”.
Salată și ceapă de la Băleni, de Dâmbovița
Cele mai vândute produse în această perioadă a anului sunt ridichile, ceapa albă și salata. Ridichile au prețuri de la 1 la 3 lei, în funcție de mărime.
Patru, cinci fire de ceapă se vând cu 1,5 – 2 lei, iar o salată bogată poate să ajungă și la cinci lei. Prețul mediu e undeva la trei lei.
Doamna Mariana a venit cu cinci lăzi pline de salată și ceapă verde, din Dâmbovița, de la Băleni. A adus-o ginerele la prima oră a dimineții, așa cum face de mai bine de un deceniu. Legumicultura e viața ei și nu poate renunța la orele pe care le petrece în piață.
„Am venit de la Băleni, raiul legumelor de lângă București. Avem de toate, pentru toate buzunarele. Nu mai merge vânzarea ca pe vremuri, dar eu am clienții mei. Am oameni care vin sâmbătă de sâmbătă în Obor să cumpere marfă proaspătă pentru toată săptămâna. Mi-am făcut clientelă”, spune rapid și se întoarce la vânzare.
Au apărut varza și cartofii noi
De la Lungulețu au venit producătorii cu varză nouă. Lumea nu prea se înghesuie, prețul e pe măsură. Opt lei kilogramul. Sau ca la supermarket, 7,90, să atragă mai ușor clienții.
„Varza din patria verzei din România, de la Lungulețu. Acolo găsești varză pe toate străzile și în toate curțile. Varză cât vezi cu ochii din februarie până în decembrie”, spune vânzătorul făcându-și reclamă.
În piață au apărut și producătorii cu cartofi noi. Care speră să iasă pe profit la început de primăvară. Kilogramul se vinde cu 15 lei.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro
Marica13 • 22.03.2024, 14:11
Eee...isi revin ei cu preturile cand o sa vada ca se strica marfa pe taraba.
Promarius • 19.03.2024, 15:44
Varza are un pret enorm . De altfel ca peste tot preturile sunt marite de speculanti .