„Am discutat în PNL procentul cu care putem creşte pensiile. Trebuie să fie acela prin care nu producem un deficit mai mare pe bugetul de pensii. Ca atare, în acest moment limita la care ne referim este de aproximativ 11%”, a spus Nicolae Ciucă.
„Noi suntem datori să ne păstrăm responsabilitatea şi să venim cu acele propuneri care într-adevăr sunt sustenabile pe bugetul de stat”, a adăugat el.
Șeful Guvernului a precizat că la Ministerul Muncii există un grup de lucru care trebuie să vină cu o propunere concretă pentru majorarea pensiilor: „Nu am finalizat acest proces pentru că în continuare la Ministerul Muncii există grupul de lucru care trebuie să vină cu propunere concretă pe cifre, discutăm pe cifre concrete, ca să nu vorbim de tot felul de ipoteze care nu fac altceva decât induc aşteptări şi amăgire ulterior, că nu se pot realiza”.
Nicolae Ciucă a explicat apoi de ce scutirea de taxe a pensiilor care ating pragul de 3000 de lei nu s-a realizat până acum: „Nu s-a întâmplat pentru că ea produce efecte în lanţ şi practic se aplică pe tot sistemul de pensii”.
Potrivit legii, inflația de referință care trebuie luată în calcul pentru majorarea pensiilor de la 1 ianuarie 2023 trebuie să fie cea din 2021, adică 5,1%, chiar dacă în prezent este de 15,32%. Totuși, ministrul PSD al muncii, Marius Budăi, a declarat că Guvernul va „face mai mult decât spune legea”. Liberalii l-au acuzat apoi, într-o ședință privată, că ia decizii fără să se consulte în prealabil în coaliție și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îl demită. Ulterior, Budăi a spus că „pensiile ar trebui majorate cu minimum 10 la sută”, măsură susținută de PSD.
au pensii lunare sub 3.000 de lei, în timp ce 3,3 milioane de români au sub 2.000 de lei.
În România sunt 4.794.670 de pensionari, iar pensia medie lunară este de 1.733 de lei, conform datelor oferite Casa Naţională de Pensii Publice pentru luna iulie 2022.
Propunere: salariul minim brut, majorat la 3.000 de lei
O altă măsură care trebuie convenită în coaliție este ca salariul minim brut lunar să ajungă la 3.000 de lei.
Din 1 ianuarie 2022, salariul minim brut este de 2.550 de lei, ceea ce înseamnă că angajatul primește acum în mână un salariu net minim de 1.524 de lei în fiecare lună. Dacă „brutul” va ajunge la 3.000 de lei, atunci „netul” va fi de 1.774 lei, adică o creștere reală cu 250 de lei.
Toate calculele depind însă de bugetul pe 2023, care va fi votat în Parlament, cel mai probabil, în luna noiembrie.