Surse judiciare au precizat pentru stiripesurse.ro că Radu Mazăre a fugit în Madagascar și ar fi cerut azil pe motiv că s-ar considera o țintă politică. Fostul edil din Constanța nu a plecat însă singur.
Alături de Radu Mazăre ar fi fugit și Valentin Preda(foto), fostul secretar de stat în Ministerul Transporturilor și fost consilier al primarului constănțean.
Numele lui Valentin-Răducu Preda figurează în mai multe dosare la DNA, inclusiv unul în care este coleg cu Radu Mazăre, notează sursa citată.
Preda are condamnare pe fond de șase ani cu executare, iar în ianuarie 2018 ar fi urmat să se pronunțe sentința definitivă.
„Condamnă pe inculpatul Preda Răducu-Valentin la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de divulgarea secretului care periclitează siguranţa statului. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare, pentru săvârţirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată. Condamnă pe acelaşi inculpat la pedeapsa de 3 ani închisoare, pentru comiterea infracţiunii de favorizarea infractorului. Contopeşte pedepsele închisorii, astfel că inculpatul va executa pedeapsa închisorii cea mai grea, şi anume pedeapsa de 5 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare, urmând ca, în final, inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare“, potrivit minutei judecătoreşti referitoare la condamnarea lui Valentin Preda.
Citește și ANALIZĂ | Tranzacțiile anului trecut în România. Chinezii cumpără Pro TV, vine Amazon, iar Banca Transilvania cumpără Bancpost
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro