Cîmpeanu a spus că şi dacă se va dovedi că fiica fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu a fost ajutată în timpul ultimei probe de la bacalaureat, aceasta va fi sancţionată, conform legii. Profesorilor implicați li s-ar putea desface contractul de muncă. „Consider frauda foarte gravă. În cazul de la Orşova, dacă este vorba despre un elev, elevul trebuie să plătescă potrivit legii. Dar, dacă au fost implicate şi cadre didactice în această posibilă fraudă, atunci cer de urgenţă colegilor mei care au competenţă să ia cele mai drastice măsuri care se impun în acest caz, mergând până la desfacerea contractului de muncă”, a declarat Sorin Cîmpeanu. Parchetul şi Inspectoratul de Poliţie fac verificări în acest caz şi vor acţiona în consecinţă, în funcţie de rezultatele acestei anchete. „Ştiu că, la această oră, înregistrările (cu camerele de supraveghere din Colegiul Tehnic «Dierna» din Orşova, n.r.) au fost trimise către Parchet”, a spus Cîmpeanu. „Astăzi, au fost eliminaţi pentru fraudă şi tentativă de fraudă 42 de elevi. De asemenea, 6.895 de elevi nu s-au prezentat la examen, iar 150.094 au participat la testul de vineri”, a precizat Cîmpeanu. Procurorii Parchetului Tribunalului Mehedinţi au întocmit dosar penal în cazul fiicei fostului preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi Adrian Duicu, despre care au fost sesizaţi că ar fi copiat cu un handsfree la testul scris la chimie, ultima probă a examenului de bacalaureat. Potrivit purtătorului de cuvânt al Parchetului Tribunalului Mehedinţi, Fănică Cercel, fiica fostului preşedinte al CJ Mehedinţi este audiată de către procurori pentru a se stabili dacă aceasta a copiat la proba de chimie a examenului cu un dispozitiv de transmisie de tip handsfree.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro