Pe 17 decembrie 2023, cu nici 24 de ore înainte de prăbușirea unei părți din internatul Liceului Tamasi Aron din Odorheiu Secuiesc, soldat cu decesul unui elev și rănirea altor trei, jurnaliștii Szekelyhon publicau un articol în care arătau că internatul urmează să fie renovat.

Conform sursei citate, era singura clădire – dintre cele trei care aparțin aceleiași instituții de educație – care nu fusese renovată. Fondurile urmau să vină de la guvernul maghiar, care a plătit și pentru reabilitarea celorlalte două. 

O imagine publicată de ziarul în limba maghiară arată că utilajele deja lucrează în curtea internatului.

Utilajele se aflau deja în curtea Liceului Tamasi Aron | Foto: Szekelyhon

Lucrările de renovare – programate pentru anul viitor

Promisiunea fusese făcută de Miklós Soltész, secretarul de stat al prim-ministrului Ungariei responsabil cu biserica și minoritățile. Clădirea internatului aparține Arhiepiscopiei Romano-Catolice, iar Primăria Odorheiu Secuiesc plăteşte anual peste 300.000 de lei chirie, conform news.ro.

Directorul liceului, György Laczkó, le-a spus jurnaliștilor Szekelyhon că lucrările din curtea internatului au început deja. Problema fusese identificată: apa de ploaie nu avea un sistem de scurgere și, practic, rămânea în fundața clădirii.

Aceasta este situată la baza unei coline, în vârful căreia se află chiar Liceul Tamasi Aron.

Lucrările generale de renovare ar fi putut începe chiar la anul, arată sursa citată.

Oficialii susțineau că ar putea exista un plan prin care apa de ploaie să fie captată și deversată în sistemul de canalizare.

Clădirea internatului din Odorheiu Secuiesc, județul Harghita, este construită în anul 1910.

„Probabil lucrările au legătură cu prăbușirea”

Informațiile despre lucrări au fost confirmate și de autoritățile locale. Zorgo Noemi, purtătorul de cuvânt al Primăriei Odorheiu Secuiesc, a declarat că imobilul aparține Bisericii Catolice, iar în zonă s-au efectuat lucrări pentru a conecta clădirea internatului la canalizarea oraşului.

„Se lucra în curtea căminului şi probabil aceste lucrări sunt în legătură cu prăbuşirea. Pentru că au lucrat chiar lângă clădire şi chiar sub clădire au săpat”, a declarat aceasta pentru Agerpres.

A murit un elev

La ora 19:45, conform salvatorilor, a fost declarat decesul unuia dintre elevii prinși sub dărâmături. Bilanţul transmis de IGSU arată că o altă victimă are traumatisme severe, fiind intubată, iar celelalte două eleve sunt conştiente şi au diverse traumatisme.

Incidentul s-a petrecut chiar în momentul în care copiii intrau în camere după orele de curs, potrivit reprezentanților primăriei. Partea care s-a prăbușit din imobil găzduia dormitoarele copiilor, cele ale fetelor se aflau la etaj, iar cele ale băieților la parter.

Foto principală: Udvarhelyi Hírportál

Urmărește-ne pe Google News