– Simona Marinescu spune ca mananca de doua ori pe zi, dar niciodata dimineata. “Prima masa este in jurul pranzului, iar cealalta, dupa-amiaza”, spune senatorul PSD. Ii place sa manance linistita, fara sa mai faca si altceva in acelasi timp. Simona Marinescu este “sefa” in bucatarie, ea gatind cu mare placere. “De multe ori, iau masa si la restaurant, am locurile mele preferate si merg destul de des”. Consuma mai ales salate si fructe, iar in ceea ce priveste carnea, o prefera pe cea de pui sau de peste. “Eu am fost opt ani vegetariana, dar parerea mea este ca nu e bine sa-ti impui astfel de lucruri daca nu ai restrictii alimentare clare”.
La capitolul bauturi, Simona Marinescu spune ca nu bea ceaiuri, ea preferand cafeaua (insa fara zahar), apa plata si sucurile de fructe. In ceea ce priveste alcoolul, spune ca doar din cand in cand bea la masa un pahar de vin sec si la fel de rar cate un gin tonic.
Specialistul: “Nu e bine deloc ca nu mananca dimineata, sare peste una din cele mai importante mese. In schimb, este un lucru foarte bun faptul ca serveste masa linistita, ba chiar isi creeaza ambianta. Carnea de pui si cea de peste sunt foarte bune, de asemenea e corecta si explicatia ei privind faptul ca a fost vegetariana si a renuntat la aceste obiceiuri. De asemenea, e foarte bine ca bea cafea fara zahar, asa e corect. E o persoana echilibrata”.

Ludovic Orban anunță susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Orban a părăsit dezbaterea de la Digi24
Recomandări
Ludovic Orban anunță susținerea Elenei Lasconi la alegerile prezidențiale. Orban a părăsit dezbaterea de la Digi24

– Petre Roman, presedintele Fortei Democrate, mananca de obicei de trei ori pe zi, pe cat posibil la ore fixe. Rareori se intampla ca intre mese sa rontaie un mar. Are regim diurn si se fereste sa faca abuzuri alimentare. Dimineata: cacao cu lapte si o felie de cozonac, uneori doar o cafea fara zahar; la pranz un singur fel de mancare, de obicei cu multa carne – porc, vita, pasare sau peste.
Cafea bea doar dimineata, o ceasca. Consuma apa plata sau apa de la robinet. Nu se apropie de bauturile racoritoare. Nu-i plac dulciurile. Dintre grasimi prefera untul, dar nu se fereste de grasimi animale sau uleiuri de orice fel, in functie de ceea ce vrea organismul. Nu-i displac prajelile. Nu se uita la televizor si nu citeste in timp ce mananca. Dar rareori se poate stapani sa nu manance repede. O data la doua zile bea cate un pahar sau doua de vin, la pranz sau seara.
Specialistul: “Este un om care stie sa bea cafea. In schimb, ar trebui s-o lase mai moale cu carnea de porc. Este bine ca nu-i plac dulciurile, dar ar fi bine sa nu-i placa nici prajelile. Sa incerce sa manance incet, pentru ca repezeala la masa poate provoca, in timp, boli digestive. E bine ca bea vin, pentru ca acesta previne bolile cardiovasculare. Se poate spune in general ca are un comportament alimentar bun”.

Bonusuri uriașe plătite de o companie de stat din România: Nuclearelectrica dă 800 de milioane de euro privaților ce vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă
Recomandări
Bonusuri uriașe plătite de o companie de stat din România: Nuclearelectrica dă 800 de milioane de euro privaților ce vor construi reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă

– Mona Musca, deputat PNL, mananca o singura data in 24 de ore – noaptea – in special lactate, legume proaspete, fierte, coapte si fructe. Dimineata serveste doar o cafea. “Mananc mult.” Se mai intampla sa bea cate o cafea si peste zi, dar foarte, foarte slaba. Are bioritm nocturn. Bea apa plata sau de la robinet. Nu consuma bauturi racoritoare. Nu-i plac dulciurile. Dintre grasimi nu se atinge decat de ulei de masline si unt. Se fereste de prajeli. Masa de seara o serveste impreuna cu sotul, intr-o atmosfera linistita, tihnita. Nu mesteca incet, indelung, e mai degraba repezita. Dintre bauturile alcoolice prefera berea.
Specialistul: “Este foarte rau ca mananca o singura data. Foarte rau ca dimineata nu bea decat o cafea. Nu e bine ca mananca mult. Dupa ce se ridica de la masa, nici o persoana nu trebuie sa aiba senzatia de satietate deplina. E foarte bine ca serveste masa intr-o ambianta placuta. Alcoolul de calitate, in cantitati rezonabile, nu face rau, contrar prejudecatilor”.

– Senatorul PSD Sorin Oprescu: “Mananc cat pot de frecvent, la aproximativ patru ore interval, sau iau o gustare de fructe intre mese daca programul imi permite”. De obicei, mananca sandvisuri cu branza sau mezeluri slabe, ciorbe de legume si de vacuta, carne cu garnitura de legume (putini cartofi, orez), mamaliguta cu branza si smantana, uneori un desert hipoglucidic cu gust de ciocolata (sufera de diabet), clatite, papanasi, cozonac la sarbatori. Nu-i plac prajelile, consuma putine grasimi. Prefera sa manance linistit, mesteca pe indelete si savureaza masa. “Cel mai des beau cafea la filtru, in cantitati mari. La capitolul bauturi prefer apa plata sau cea gazeificata natural, rar sucuri naturale de fructe si foarte rar cola light. Nu beau alcool decat foarte rar”.
Specialistul: “Se vede ca e medic, obiceiurile sale alimentare sunt corecte. Sa fie totusi atent cu mezelurile, sa fie de calitate si de asemenea sa foloseasca o cafea de calitate, pe care sa o bea fara lapte si fara zahar. Ii recomand sa foloseasca fructoza ca indulcitor, chiar daca e mai scumpa. Atentie la clatite si la cozonac!”

Emanuela Ignățoiu-Sora, feministă: „Asistăm de multă vreme la adevărate mișcări de restrângere a drepturilor femeilor și realegerea lui Trump nu va duce la o calmare a acestora”
Recomandări
Emanuela Ignățoiu-Sora, feministă: „Asistăm de multă vreme la adevărate mișcări de restrângere a drepturilor femeilor și realegerea lui Trump nu va duce la o calmare a acestora”

– Democratul Emil Boc: “Mi se intampla de foarte multe ori sa mananc noaptea, dupa ora 12 sau 1. Preferatele mele sunt insa mancarurile de pui, in special tocanita de pui cu mamaliguta. Cartofii prajiti si sandvisurile ma salveaza insa de foarte multe ori. Folosim uleiuri vegetale”. De obicei, atunci cand mananca, mai gaseste si alte lucruri de facut. In ceea ce priveste bauturile, politicianul spune ca cel mai des bea apa plata si ceai.
Specialistul: “Foarte rau ca mananca noaptea. Sa renunte la cartofii prajiti, au index glicemic mare, ingrasa si nici nu fac bine pancreasului. Sa incerce sa inlocuiasca salamurile si margarina cu bucatele de pui sau peste. Ar trebui sa se astepte la multe ŤsurprizeÅ¥ din partea organismului”.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Știrileprotv.ro
EXCLUSIV. Reacția lui Marcel Ciolacu în scandalul zborurilor plătite de Nordis: „Nu am văzut până acum un astfel de document”
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Viva.ro
Cine este, de fapt, soția lui Honorius Prigoană și cum arată! Adoră lucrurile extrem de scumpe
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Libertateapentrufemei.ro
Regina Întunericului și secretul din viața ei privată. Iadul personal despre care puțini știau. Ea l-a îngropat în secret pe Silviu Prigoană
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
FANATIK.RO
Megastructura impresionantă cu care arabii au reușit ceea ce părea imposibil. Acesta este “Polul Nord” din deșert, locul unde poți schia și te bucura de iarnă deși afară e arșiță
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
GSP.RO
„Secretul pe care Bela Karolyi îl ia în mormânt” » Opinie tăioasă din Los Angeles: „E imposibil de crezut că nu știa de monstrul de lângă el! Și ce vrem, de fapt?”
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Elle.ro
Motivul pentru care Alina Pușcaș și Mihai Stoenescu au amânat, din nou, nunta. Cei doi formează un cuplu de 10 ani și au împreună 3 copii: „În haosul nostru...”
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Unica.ro
Ce s-a aflat acum despre Andreea Cuciuc, adolescenta de 17 ani care a murit brusc, la Balul Bobocilor. Părinții ei sunt sfâșiați de durere!
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Financiarul.ro
Horoscop financiar 17 – 23 noiembrie 2024. Descoperă ce SURPRIZE FINANCIARE îți aduc astrele
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Observatornews.ro
Ungaria depăşeşte România la rezerve de aur, după ce a achiziţionat 14,5 tone în septembrie
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate
HOROSCOP
Horoscop 18 noiembrie 2024. Balanțele au în față o zi care vine cu mai multe provocări decât sunt ele obișnuite și s-ar putea să nu reziste la toate

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI